200 de liceeni din Vaslui au participat la Taberele ATOV

best auto leo vaslui


Peste 200 de liceeni din Vaslui și împrejurimi au participat în zilele de marți 16 august 2022, și joi, 18 august 2022, la tabăra de o zi organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui, în colaborare cu Protopopiatul Vaslui.

Proiectul, derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui, s-a desfășurat, în 2 serii, într-un cadru natural deosebit, la marginea pădurii Chițoc, de lângă municipiul Vaslui.

Programul taberei a fost unul diversificat și a cuprins o serie de activități (sportive, de divertisment, drumeții, dans, dezbateri), având ca scop creșterea gradului de socializare și de comuniune între tinerii prezenți, oferindu-le ocazia să petreacă un timp de calitate, într-o atmosferă de vacanță.

Prima serie s-a întâlnit marți 16 august 2022, dialogul purtându-se în jurul întrebării „Cum să aleg binele?”.  Tema zilei de joi, 18 august 2022, a fost „Hristos ne ia, sau ne dă libertate?”.

Joi, 18 august, în mijlocul participanților a fost prezentă tânăra Teodora Diana Paul, studentă la Cluj, care este urmărită, pe canalele TV și în spațiul virtual, și apreciată de mulți tineri, pentru curajul mărturisirii adevărului de credință. Anul trecut, Teodora a fost prezentă și foarte implicată la Serbările Putnei, iar anul acesta a participat la diferite întâlniri ale tinerilor ortodocși români. Mulțumim Consiliului județean Vaslui pentru cofinanțarea acestor activități, precum și tuturor parohiilor implicate” a menționat părintele protopop Adrian Chirvasă.

sursa: episcopiahusilor.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.