Calendarul zilei 5 februarie: 37 de ani de la moartea lui Ioan Ianolide, unul dintre marii mărturisitori creștini ai secolului XX. „Întoarcerea la Hristos” în lectura Manuelei Hărăbor
Cel cărui i s-a spus „Deținutul profet” s-a născut pe 27 februarie 1919, în comuna Dobrotești, județul Teleorman. Al doilea fiu al lui Nicolae (aromân) Ianolide și al Aspasiei, informează ioanianolide.wordpress.com .
A avut parte de o copilărie liniștită, la țară, fiind influențat de mama și bunica lui.
În 1937, pe vremea când era elev de liceu, Ioan Ianolide se înscrie în Frățiile de Cruce, iar în 1941, în urma unei înscenări a Siguranței, este arestat. Mărturiile spun că a fost adus „cu mâinile legate, lovit și bruscat de agenți. În ciuda tratamentului brutal, se ținea drept și cu fruntea sus. Era un exemplu de dârzenie şi îmbărbătare pentru ceilalți”.
Timp de 23 de ani trece prin mai multe locuri de detenție: Aiud, Gherla, Pitești, Tîrgu Ocna, Galda de Jos, Caransebeș, etc.
În timp ce își ispășea condamnarea la Galda de Jos, o cunoaște pe Valentina Gafencu, sora lui Valeriu Gafencu, un alt nevoitor al închisorilor comuniste.
În 1958, autoritățile îi înscenează un nou proces. Acuzațiile ni se înfățișează ca delirante, azi: Ianolide este acuzat că ar fi organizat o bandă de legionari la Târgu Ocna și că a dispus ca cei ce se eliberează să mențină organizația și să realizeze o contrarevoluție împotriva „clasei muncitoare”.
În timpul anchetelor, Ianolide află că „o nuntă poate fi considerată ”adunare legionară contrarevoluționară”, un cadou făcut la botez ar putea fi „ajutor legionar” organizat în scopuri antistatale; un pelerinaj la mănăstire este „marș legionar de antrenament în scopul cuceririi puterii politice” și multe astfel de interpretări absurde.
Ianolide primește o condamnare de 25 de ani de muncă silnică. După ce ispășește 23 de ani din pedeapsă, este eliberat în 1964, ca urmare a decretului general de amnistiere a tuturor deținuți politici.
După eliberare, încearcă să intre ca monah la o mănăstire, dar este oprit de autoritățile comuniste. În 1965, se căsătorește cu Constanța, o femeie care îl va iubi și îngriji cu devotament până la final.
Deși este urmărit permanent, hărțuit și amenințat cu moarte de către Securitate, Ioan hotărăște să își riște din nou viața și sufletul pentru a lăsa o mărturie scrisă despre cele trăite și văzute în temnițele comuniste. Astfel, vreme de trei ani, din 1981 până în 1984, deși se afla sub teroarea continuă de a fi depistat de Securitate, scrie sute de pagini, ce vor fi editate mai târziu, după 1990, sub titlul „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă”. Volumul, editat de Mănăstirea Diaconești, este considerat una din cele mai valoroase mărturii asupra fenomenului ce va fi cunoscut sub numele de “Sfinții Închisorilor”.
Pe una din aceste file chiar va nota că „am scris în pripă, pe furiș, singur și fără corecturi. Rog să se facă corecturi. Nu am avut documente, nici prieteni cu care să mă consult, nici cel puțin nu am putut reciti cele însemnate căci imediat ce o filă este scrisă, este bine ascunsă. (…) Am scris ca o mărturisire. Am scris ca un testament. Am scris cu speranța că aceste rânduri vor supraviețui mie.”
Se stinge pe 5 februarie 1986, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica. Despre viața sa, Cristina Chirvasie realizat un film documentar, „Trei Crăciunuri”. Printre invitați s-au numărat Sorin Lavric, scriitor și publicist; Demostene Andronescu, fost deținut politic; regretatul preot Nicolae Bordașiu, etc.
Cartea sa „Întoarcerea la Hristos” este una dintre cele mai citite cărți creștine de la sfârșit de veac XX și început de secol XXI, fiind re-editată de numeroase ori.
Vă oferim o secvență din această carte, în interpretarea actriței Manuela Hărăbor.
