Casa Albă: Complotul de răsturnare a guvernului moldovean este îngrijorător

best auto leo vaslui

John Kirby, coordonatorul pentru strategii de comunicare al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, a declarat luni că informaţiile despre un presupus complot rusesc de răsturnare a guvernului de la Chişinău sunt îngrijorătoare şi a spus că Washingtonul este alături de guvernul şi poporul moldovean, relatează BBC.

Rapoartele sunt „profund îngrijorătoare”, dar „nu sunt în afara limitelor comportamentului rusesc”, a declarat John Kirby într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări din partea presei.

„Suntem categoric alături de guvernul moldovean şi de poporul moldovean”, a adaugat el.

Preşedinta Republicii Moldova a acuzat, luni, Rusia că plănuieşte să folosească sabotori străini pentru a crea diversiuni şi pentru a înlătura de la putere guvernul său prooccidental. Primul care a vorbit despre acest lucru a fost însă preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care le-a spus săptămâna trecută liderilor din UE că serviciile sale de spionaj au descoperit un astfel de plan şi au anunţat Chişinăul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.