Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, reprogramată pe 6 martie, de la ora 16.00

best auto leo vaslui

Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii a fost reprogramată pe 6 martie, de la ora 16.00, a decis luni conducerea Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea moţiunii simple USR – Forţa Dreptei împotriva ministrului Muncii Marius Budăi, programată iniţial pentru luni, a fost amânată. ”Ministrul PSD Marius Budăi trebuia să se prezinte luni la moţiunea simplă, depusă de USR şi Forţa Dreptei, dar a anunţat că are alt program. Este un nou ministru al guvernului PSD-PNL care refuză să se supună controlului parlamentar şi sfidează Constituţia. Ministrul PSD trebuia să vină să explice de ce a trimis în Parlament o lege care nu desfiinţează nicio pensie specială, deşi eliminarea pensiilor speciale este o reformă obligatorie introdusă de USR în PNRR”, a transmis USR sâmbătă, într-un comunicat. Ministerul Muncii a transmis că vizita ministrului Muncii, Marius Budăi, în Spania este programată de luni de zile, dinainte ca USR să depună moţiunea simplă. Instituţia afirma că ministrul Marius Budăi se va prezenta în faţa Parlamentului cât mai curând posibil, la data care va fi stabilită de Biroul Permanent al instituţiei, pentru a explica stadiul Reformei privind pensiile de serviciu, pe care USR nu a reuşit să le reformeze atunci când a guvernat.

 

 

 


sursa:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.