Dreptate până la capăt – Gabriel Oprea primește și pensie specială după ce a fost achitat
Cu două săptămâni înainte de achitarea din dosarul morții lui Bogdan Gigină, fostul ministru al afacerilor interne, Gabriel Oprea, a mai dat o lovitură de proporții, tot în instanță.
Gabriel Oprea și-a recâștigat în instanță pensia specială de fost parlamentar
Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Oprea în litigiul care viza repunerea în plată a pensiei speciale pe care acesta trebuie s-o primească, potrivit statutului de fost parlamentar. Hotărârea este definitivă și îi bagă în buzunar politicianului câteva zeci de mii de euro.
Gabriel Oprea a dat în judecată Parlamentul României și a cerut anularea Ordinului nr. 198 din data de 2 martie 2021 emis de Senat, prin care au fost anulate pensiile speciale în cazul foștilor membri ai camerelor.
În martie 2022, CCR a declarat neconstituțională legea care a stat la baza ordinului, pe motiv că proiectul a fost dezbătut și adoptat în regim de urgență. Astfel, toți cei peste 800 de parlamentari-pensionari care au contestat tăierea pensiilor în instanță au câștigat la pas.
Oprea nu s-a mulțimit cu plata retroactivă a pensiei începând cu 2022
Doar că Gabriel Oprea nu s-a mulțumit atât de ușor. În iunie 2022, Tribunalul București a decis, pe fond, că politicianul poate primi retroactiv ”indemnizațiile pentru limită de vârstă” (așa cum au fost redenumite pensiile speciale ale parlamentarilor) începând cu data de 5 mai 2022, atunci când decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial.
”În ceea ce privește cererea de acordare, ceea ce echivalează cu o repunere în plata cu indemnizația pentru limită de vârstă, și plata indemnizației de la data încetării ei, instanța reține că prin decizia publicată în Monitorul Oficial nr.570/10.06.2022, Curtea Constituţională a României a statuat că dispoziţiile art.49 din Legea nr.96/2006, din punct de vedere normativ, reintră în vigoare de la momentul publicării deciziei, respectiv 10.06.2022, astfel ca repunerea în plată a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă urmează să se facă începând cu data de 10.06.2022, de la aceeași dată urmând să i se plătească reclamantului aceasta indemnizație”, se arată în motivarea pe fond.