Festivalul „Gheorghe Cucu”: Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, Corul academic „Gavriil Musicescu” și alți invitați de renume au venit la Vaslui. PS Ignatie: Avem nevoie să „plonjăm” în ambianța de tăcere pe care ne-o conferă muzica

best auto leo vaslui

În seara zilei de duminică, 21 august 2022, în Centrul civic al Vasluiului, a avut loc Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui au fost organizatorii acestui eveniment de excepție, aflat la a II-a ediție în municipiul Vaslui.

Festivalul a avut loc în aer liber, pe scena amenajată în Centrul civic, și a început la ora 19.00. Toți iubitorii muzicii corale, religioase și laice au avut șansa întâlnirii unor formații corale de excepție.

În deschiderea evenimentului, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre impactul muzicii de calitate asupra stării interioare a omului și despre capacitatea deosebită a acesteia de a crea o atmosferă de liniște și interiorizare:

Suntem la un festival de o încărcătură spirituală deosebită.

Profesorul de filosofie Ioan Alexandru Tofan a scris eseul „Muzică și cer”, despre muzică, ca rugăciune, la unul dintre marii compozitori creștin-ortodocși din Estonia – Arvo Pärt. În acest eseu, autorul spunea următorul lucru: „Sunetul se naște din tăcere, rănind-o, și apoi încercând să o tămăduiască”.

Pentru a ne bucura, cu adevărat de muzică, este nevoie de tăcere.

Evident, autorul și-a conturat acest gând având în minte stilul de muzică al lui Arvo Pärt, care este axat pe sunetul de clopot – are o denumire tehnică: „tintinnabuli” (sunet de clopot).

Când auzim clopotele, întâi este nevoie de tăcere, apoi vine sunetul, iar din acel sunet se naște o altă tăcere. Aceasta este întreaga muzică a lui Arvo Pärt, care – așa cum mărturisea chiar el – este singura care îl ajută să fie singur cu tăcerea.

În această seară ne propunem ca, prin muzică laică și religioasă, să fim „singuri cu tăcerea”. Avem nevoie și de asemenea momente, deoarece este multă zarvă și rumoare, trăim o inflație a cuvântului. De aceea, din când în când, avem nevoie să „plonjăm” în ambianța de tăcere pe care ne-o conferă muzica.

Muzica nu este numai sunet – mai ales melomanii trăiesc acest adevăr – ci este  doar tăcere.

Anul acesta este dedicat, de către Biserică, rugăciunii isihaste – cea care ne liniștește. Omul rugător ajunge la o asemenea profunzime duhovnicească încât nu se mai roagă cu cuvinte, ci starea sufletului său ține loc de cuvânt.

Este ceea ce trăiau călugării isihaști, care se îndeletniceau cu Rugăciunea lui Iisus.

De altfel, întreaga muzică a compozitorului estonian este o muzică isihastă. Acest stil compozițional – sunetul de clopot – reprezintă acordarea dintre vocea care tace și vocea care vorbește.

Muzica nu este numai sunet. Este, în primul rând și în esență, tăcere.

În continuare, Preasfinția Sa i-a invitat pe cei  prezenți să asculte o mică parte din muzica lui Arvo Pärt – lucrarea arhicunoscută „Für Alina” („Pentru Alina”), compusă în 1976, cea de la care a pornit stilul pe care și l-a asumat compozitorul:

Vă spun în ce a constat acest test. Dacă vi s-a părut prea mult, înseamnă că nu puteți sta singuri, cu tăcerea. Dacă vi s-a părut prea puțin, înseamnă că puteți sta cu tăcerea. Acest pasaj muzical a durat numai 2 minute și 38 de secunde.

Vă invit, în această seară, să ne bucurăm de sunetele care sunt „născute din tăcere, rănind-o, și apoi încercând să o tămăduiască”, redându-ne tăcerea. Vă doresc ca, în această seară, să fiți singuri cu tăcerea.

Ierarhul Hușilor a mulțumit domnului Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, domnului Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, precum și tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment de suflet, ce are ca scop punerea în valoare a marelui compozitor, născut pe meleaguri vasluiene, Gheorghe Cucu.

Noutatea ediției din acest an a constat în organizarea, pe data de 20 august, a unui concurs pentru corurile din țară, cu un juriu format din specialiști ai muzicii. Câștigătoarea trofeului concursului din acest an  a fost Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, care a participat astfel și în cadrul Festivalului.

Pe parcursul a mai bine de trei ceasuri, în fața unui public foarte numeros, ce a umplut Centrul civic al Vasluiului, au susţinut recitaluri Corala „Fantasia” din Vaslui, Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași, și Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române.

Din repertoriul  formațiilor prezente nu au lipsit compoziții ale lui Gheorghe Cucu, alături de piese religioase, folclorice și patriotice.

Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, venit, pentru a doua oară, la Vaslui, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a insuflat, cu multă ușurință, întregului public, bucuria trăirii frumuseților spiritualității creștine, ilustrate prin muzica bisericească și patriotică.

Astfel, și prin această a II-a ediție, Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” Vaslui se impune ca un eveniment de înaltă ținută artistică și culturală, devenind un reper în privința calității unor astfel de manifestări.

sursa: episcopiahusilor.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.