Francezii nu vor creșterea vârstei de pensionare – Peste un milion de cetățeni au fost în stradă împotriva reformei pensiilor

best auto leo vaslui

În Franţa s-a desfășurat sâmbătă a şaptea zi de manifestaţii la nivel naţional împotriva planurilor nepopulare de reformă a pensiilor ale preşedintelui Emmanuel Macron, pe fondul grevelor continue care au afectat rafinăriile, transportul public şi colectarea gunoiului.

Coaliţia sindicatelor franceze, într-o rară demonstraţie de unitate de când a fost lansată mişcarea de protest, la sfârşitul lunii ianuarie, speră să menţină presiunea asupra guvernului pentru a retrage reforma, a cărei măsură-cheie este o prelungire cu doi ani a vârstei de pensionare, la 64 de ani.

Liderii sindicali i-au cerut preşedintelui Macron să „consulte poporul” cu privire la reforma pensiilor, în a şaptea zi de mobilizare, în ajunul unei săptămâni decisive, în care guvernul speră să vadă reforma adoptată definitiv după un parcurs parlamentar haotic.

Potrivit cifrelor Ministerului de Interne, până la 1 milion de persoane sunt aşteptate să participe la peste 200 de marşuri în întreaga ţară, în timp ce Senatul continuă să examineze legea, iar un posibil vot asupra textului din partea camerei superioare a Parlamentului fiind aşteptat până duminică seara.

Demonstraţiile au început la ora locală 10.00 (11.00, ora României) pe străzile marilor oraşe, inclusiv la Toulouse şi Nisa. Marşul de la Paris urma să înceapă după-amiază.Marţi, 1,28 milioane de persoane au ieşit în stradă la demonstraţii, cea mai mare prezenţă de la începutul mişcării de protest, potrivit cifrelor guvernamentale. Sindicatele au estimat totalul la 3,5 milioane de persoane.

Sondajele de opinie arată că majoritatea alegătorilor se opun planului lui Macron, dar acţiunile greviste nu se bucură de o popularitate similară .Un purtător de cuvânt al TotalEnergies a declarat pentru Reuters că grevele continuă în rafinăriile şi depozitele companiei petroliere franceze, în timp ce operatorul feroviar public SNCF a declarat că serviciile naţionale şi regionale vor rămâne puternic perturbate în weekend.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.