Grănicerii ucraineni au deconspirat o schemă prin care bărbați de vârstă militară erau „ascunși” în zona transnistreană

Polițiștii de frontieră din Ucraina au reținut un ucrainean de 51 de ani care, împreună cu doi complici, a încercat să organizeze trecerea ilegală a frontierei pentru un bărbat de vârstă militară. Totul, în schimbul sumei de 1500 de dolari.

Incidentul a avut loc în regiunea Odesa. Ucraineanului i s-a promis că va fi trecut peste frontiera de stat, pe segmentul zonei transnistrene.

„Bărbatul a ajuns în orașul Kodîma, care se află în regiunea Odesa, cu trenul. La sosirea în gară, unul dintre complici îl aștepta deja și l-a condus într-o localitate din apropierea frontierei de stat, de unde urma să fie preluat de alți membri ai rețelei”, au precizat grănicerii ucraineni.

Ulterior, membrii grupării și bărbatul au urcat în mașini și au încercat să traverseze clandestin frontiera, dar au fost reținuți de polițiști. Legea marțială în vigoare pe teritoriul ucrainean prevede că toţi bărbaţii de sub 55 de ani trebuie să rămână în ţară şi să răspunsă ordinului de mobilizare pentru război.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.