Independența R. Moldova de URSS – obținută de unioniști pentru a scăpa de ruși, deturnată de pro-ruși și călărită de pro-europeni

best auto leo vaslui

Săptămâna viitoare R. Moldova va celebra independența de URSS. Pentru mulți acel eveniment rămâne a fi unul controversat.

Să ne amintim că atunci, cei care au luptat ÎMPOTRIVA Independenței Republicii Moldova de URSS, de 30 de ani propagă, ”valorile moldoveneşti” – ”limba moldovenească”, „istoria moldovenească” şi „naţiunea moldovenească” – în realitate fiind o simplă portavoce a „coloanei a cincea” a Moscovei, celor mai anti-moldveneşti şi anti-româneşti forţe din R. Moldova.

În fond, toată ideologia „moldevenilor patrioți” de tip Dodon, Voronin sau Lucinschi este ostilă ideii de independenţă a R. Moldova, deoarece toată gândirea lor contravine idealurilor şi principiilor fixate în Declaraţia de independenţă a R. Moldova.

„LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia”, se spune în Declarația de Independență a R. Moldova, care va fi sărbătorită peste câteva săptămâni, chiar dacă prea puțini au citit-o.

Lichidarea consecințelor politică-juridice a Pactului Ribbentrop-Molotov, înseamnă lichidarea R. Moldova și revenirea acestui pământ la proprietarul ei de drept și de fapt – România, care este patria tuturor românilor (oltenilor, bănățenilor, ardelenilor, moldovenilor, etc).

Pro-europenii (PAS) și mancurții (PSRM) au lucru care îi unește, nu întâmplător au protestat și guvernat împreună, și unii și alții sunt ostili ideii de Unificare, sfidând astfel dorința celor care au pus bazele acestui stat. În cazul Unirii, majoritatea „elitelor” din R. Moldova vor fi forțați să-și găsească locuri de muncă, cum profesionalismul nu este punctu lor forte, aceștea preferă să paraziteze pe seama acestui pseudo-stat.

„SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 18 iunie 1940, precum şi a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcînd chiar prerogativele sale constituţionale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la URSS;”

sursa: timpul.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.