LECȚIA DE ISTORIE – 6 septembrie: Abdicarea regelui Carol al II-lea.

best auto leo vaslui

La data de 6 septembrie 1940, a avut loc ultima abdicare a regelui Carol al II-lea, rege care după ce aduce România într-o situaţie critică, prin cedarea de teritorii către Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria, abdică în favoarea fiului său Mihai. Trebuie amintit că regele Carol al II-lea s-a născut la Sinaia, la data de 3 octombrie 1893, ca fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria, fiind primul viitor rege al dinastiei născut pe pământ românesc și botezat în religia ortodoxă.

După o tinereţe aventuroasă, soldată inclusiv cu o căsătorie cu Ioana Lambrino, dar nerecunoscută de Casa Regală, în anul 1925 Carol s-a despărţit de soţia sa Elena, a renunţat la drepturile de moştenitor al coroanei României şi s-a stabilit la Paris, împreună cu amanta lui, Elena Lupescu. Însă după moartea regelui Ferdinand în 1927 și după negocieri cu Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Țărănist, Carol se va întoarce în ţară, în iunie 1930 şi va fi proclamat ca rege. Dar deşi promisese încă înainte de întoarcerea în țară că va renunța la relaţia cu Elena Lupescu, odată ajuns rege, o va exila pe soția sa, regina Elena şi îşi va aduce amanta la Bucureşti, stârnind nemulțumirea multor politicieni.

Pe acest fond, Carol al II-lea îşi va pierde sprijinul de care se bucurase instituţia monarhică din România până atunci. Cu toate că anii săi de domnie, din 1930 și până în 1940, au fost marcaţi de o reală creştere economică şi de o dezvoltare culturală, totuși regimul autoritar a lui Carol al II-lea a dus la destrămarea democraţiei în România. Astfel, Carol al II-lea a influenţat cursul vieţii politice, prin manipularea partidelor politice şi în final, prin suprimarea lor. În anul 1940, anul celor mai mari pierderi teritoriale româneşti, popularitatea lui Carol s-a năruit cu totul, iar la 6 septembrie, sub presiunea opiniei publice, el a fost silit să abdice, cerându-i-se să părăsească ţara.

După ce a abdicat, Carol al II-lea a plecat împreună cu Elena Lupescu în Statele Unite și Brazilia stabilindu-se apoi în Portugalia. A murit în 1953, fiind înmormântat în capela Regilor Portugaliei din Estoril. Din 2003, rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Argeș, acolo unde sunt înmormântaţi şi predecesorii săi din familia regală a României.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.