Legislația europeană impune ca România să renunțe la centralele de apartament până în anul 2050
Legislația europeană privind schimbările climatice impune o reducere a emisiilor de carbon cu cel puțin 55%, până în 2030. În prezent, UE lucrează la o nouă legislație pentru a atinge acest obiectiv și care trebuie implementată de toate țările comunitare, până în 2050.
În acest sens, UE a implemetat programul ”Fit for 55”, care conține un set de propuneri de revizuire și actualizare a legislației UE și de introducere de noi inițiative cu scopul de a asigura că politicile UE sunt în conformitate cu obiectivele climatice convenite de Consiliu și de Parlamentul European.
”Fit for 55” se referă la obiectivul UE de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55%, până în 2030. În plus, pachetul de măsuri propus are ca scop alinierea legislației UE la acest obiectiv, până în anul 2030.
Propunerile pachetului „Fit for 55” sunt mai întâi prezentate și discutate la nivel tehnic în cadrul grupurilor de lucru ale Consiliului Europei, după care vor ajunge pe masa ambasadorilor statelor membre ale UE. Discuțiile au loc pentru a pregăti terenul pentru un acord unanim asupra propunerilor între cele 27 de state membre.
Eliminarea centralelor de apartament
Din informațiile care provin de la Strassbourg, rezultă faptul că una dintre măsurile care sunt deja implementate de unele țări europene, vizează eliminarea centralelor care folosesc combustibili fosili, cărbunele, sau gazele naturale.
Din acest motiv, România ar trebui să implementeze acest proiect până în anul 2050, fiind la capătul clasamantului țărilor europene. Țara noastră are în prezent, în funcțiune, un număr estimat la 2.6 milioane de centrale de apartament, care folosesc ca resursă gazele naturale.
Propunerea Consiliului Europei vizează ca pe viitor, România să folosească pentru încălzirea locuințelor surse regenerabile, precum energia solară, cea geotermală sau cea generată de centrale de cartier, mult mai puțin poluante.
Țări care deja au interzis centralele de apartament
În Uniunea Europeană sunt zece state care au interzis sau care vor interzice în perioada următoare, racordarea imobilelor la magistralele de gaze, cu scopul de a asigura încălzirea acestora.
Danemarca, a interzis încă din 2013, racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale. De asemenea, până în 2028 jumătate din imobile trebuie să fie racordate la rețeaua de încălzire centrală.
Norvegia și Olanda, au interzis în 2017, respectiv în 2018, racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale.
În Franța, începând de anul trecut, autoritățile au interzis montarea de noi centrale de apartament care să folosească ca sursă de producere a termiei, gazele naturale sau produse petroliere.
Pe listă mai apar Austria, Germania, Marea Britanie, și Belgia, care fie au interzis montarea de centrale noi, fie vor face acest lucru până în anul 2028