Liderul PNL Buzău: E inadmisibil ca şoferii să plătească şi cu 40% mai mult pentru poliţele RCA. Anul trecut am depus un proiect de lege care să reglementeze preţurile la poliţele RCA la nivelul tarifului de referinţă. E nevoie doar de voinţă politică

best auto leo vaslui

Preşedintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, iniţiator al unui proiect de lege care ar reglementa piaţa asigurărilor de răspundere civilă auto, trage un semnal de alarmă pentru ca proiectul depus în cursul anului trecut să fie adoptat, astfel încât românii să nu mai fie nevoiţi să scoată din buzunar sume exorbitante pentru plata RCA.

”Este inadmisibil ca şoferii să plătească anul acesta chiar şi cu 40% mai mult pentru poliţele RCA! Această situaţie aberantă în care am ajuns trebuie să înceteze! Soluţii există! A trecut mai bine de un an de când am depus un proiect de lege care ar putea să reglementeze preţurile la poliţele RCA la nivelul tarifului de referinţă”, a scris, joi, pe pagina sa de Facebook, deputatul Gabriel Avrămescu, preşedinte al PNL Buzău.

El a făcut apel la colegii săi parlamentari să adopte cât mai urgent noua lege care ar asigura şoferii că vor plăti preţul corect pentru asigurările de tip RCA.

”Nu e nevoie de nimic, doar de voinţă politică, să dezbatem şi să adoptăm acest proiect în Parlament şi apoi ne vom asigura că şoferii vor plăti preţuri corecte la poliţele obligatorii. Oamenii aşteaptă ca noi să intervenim. Acum este momentul!”, a afirmat Avramescu.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.