Nu știi limba, adio! Letonia va expulza rușii care nu trec testul de cunoaștere a limbii de stat

best auto leo vaslui

Cetăţenii ruși din Letonia care nu promovează testul de cunoaștere a limbii de stat şi nu părăsesc voluntar ţara ar putea fi duşi cu forţa la punctele de trecere a frontierei terestre. În cazul în care Federația Rusă nu-și va accepta cetățenii înapoi, Riga va avea dreptul să-i trimită în alte state.

Dispozițiile tranzitorii ale legii letone a imigrației prevăd că permisele de ședere pentru cetățenii ruși sunt valabile până la 1 septembrie 2023. Dacă doresc să-și prelungească permisele de ședere, aceștia trebuie să depună la Oficiul pentru Cetăţenie şi Migraţie din cadrul Ministerului de Interne al Letoniei un document care confirmă cunoașterea limbii de stat.

Potrivit șefei Centrului de Stat pentru Conținutul Educației, Liene Voronenko, peste 8 000 de cetățeni ruși s-au înregistrat până acum pentru a susține examenul. Candidații urmează să susțină testele până la sfârșitul lunii mai și vor avea posibilitatea susțină repetat examenul la vară. Ceilalți cetățeni ruși vor putea aplica pentru testare începând cu 1 iunie.

De la adoptarea modificărilor la legea imigrației, 3 016 cetățeni ruși au depus actele necesare pentru prelungirea permisului de ședere.

Printre aceștia se numără și 1 577 de persoane de peste 75 de ani, care nu trebuie să treacă testul de cunoaștere a limbii, a declarat șefa Oficiului leton pentru Cetăţenie şi Migraţie, Maira Rose.

Oficialii din Letonia susțin că expulzarea forțată a rușilor ar fi o ultimă soluție, aplicată în cazul refuzului de a părăsi țara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.