Numele său era Nicolae Cambrea.

S-a născut la data de 5 aprilie a anului 1899, la Târgu Jiu, Gorj și a decedat la data de 5 februarie 1976, la București. Provenea dintr-o familie de boieri pământeni din Hăiești, familie veche de aproape 500 de ani. Tatăl său era șeful Poliției din Târgu Jiu. A avut mai mulți frați: comisarul de poliție Gheorghe Cambrea, Gela Cambrea (care a fost secretara lui Ion Gheorghe Maurer prin 1945) și Sevastița Cambrea (mama regizorului Sergiu Nicolaescu). Numele său era Nicolae Cambrea, iar aceasta este povestea vieții sale:

După moartea tatălui său, care se pare că a fost otrăvit în timpul ocupației germane a orașului Târgu Jiu, în perioada tulbure din timpul Primului Război Mondial, tânărul Nicolae Cambrea s-a înrolat voluntar în Armata Română, pe post de copil de trupă. A rămas în armată după război, urmând studii militare și devenind ofițer. A publicat în anul 1939 volumul intitulat: „Mareșalul Pilsudski: omul de stat și comandantul suprem al forțelor poloneze în războiul polono-rus din anul 1920”. În mod ironic (după cum vom vedea împreună pe parcursul materialului de față), la finalul volumului, Nicolae Cambrea atrage atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă comunismul la adresa Europei.

A luptat pe frontul antisovietic în cel de-al Doilea Război Mondial, în funcția de șef de Stat Major al Diviziei 5 Infanterie (comandată de către generalul Nicolae Mazarini), fiind luat prizonier de către Armata Roșie după bătălia de la Cotul Donului, la data de 22 noiembrie 1942, la Serafimovici. Aflat în prizonieratul sovietic, a primit comanda Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului. Comanda i s-ar fi atribuit, potrivit lui Sergiu Nicolaescu, la propunerea generalului Mihail Lascăr, care era și el prizonier. Trecerea sa de partea inamicului a fost considerată înaltă trădare pe timp de război, colonelul fiind învinuit că și-a încălcat astfel jurământul de credință față de țară și Rege. El a militat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, conform Codului de Justiție Militară din 1939. Ministrul Constantin Pantazi a pregătit un decret în care colonelul Cambrea era condamnat la degradare militară și împușcare pentru pactizare cu inamicul. Mareșalul Ion Antonescu a hotărât să nu semneze acel decret, gândindu-se poate și la faptul că, înscrierea unor ofițeri în Divizia Tudor Vladimirescu ar putea să-i servească țării la un moment dat.

În cartea sa de memorii: „Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică”, Radu Mărculescu, teoretic un fost camarad al lui Cambrea, descrie ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de către Ana Pauker în lagărul de la Suzdal: „În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniște mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat și l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”. Scena este relatată și de profesorul Basarab Nicolescu conform notelor tatălui sau, prizonier în același lagăr: „În prezidiu iau loc Novikov, Ana Pauker, Cambrea. (…) Cambrea era privit desigur ca un trădător de ofițerii români. Nota tatălui meu este surprinzătoare prin umanitatea sa: «M-am avut bine cu Lt. Col.Cambrea care, în primele zvârcoliri, plângea câteodată!».”.

Lavrenti Beria, comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS, i-a comunicat comandantului suprem Iosif Vissarionovici Stalin, la data de 7 februarie 1944, printr-un document clasificat „strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant și Iacob Teclu șef de Stat Major. În plus, Nicolae Cambrea a fost numit general de brigadă de către nimeni altul decât Iosif Vissarionovici Stalin. Petre Pandrea, care scrie în memoriile sale din închisoare că a fost arestat în anul 1948 și din cauza relațiilor sale cu „generalul roșu”, Nicolae Cambrea, afirmă în romanul său autobiografic intitulat: „Călugărul Alb”, faptul că, Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker. Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD prin Ana Pauker: „Tudor Vladimirescu – Debrețin”: „Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin… în c.r”.

În timpul luptelor de pe frontul antigerman, Nicolae Cambrea a fost grav rănit la sud de Oradea, după unele surse, iar după altele, la Debrețin. Împreună cu generalul Mihail Lascăr, Nicolae Cambrea a condus Comisia Electorală a Armatei, la Alegerile Generale din România, din anul 1946, alegeri falsificate masiv de către comuniști. Prin Decretul Regal nr. 3232/11 noiembrie 1946, generalul Nicolae Cambrea a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, cl. III cu spade. În perioada 2 mai – 25 noiembrie 1949, generalul de corp de armată Nicolae Cambrea a condus Regiunea a III-a Militară, cu sediul la Cluj. Este decorat la 20 august 1949 cu Ordinul „Apărarea Patriei” clasa a II-a „pentru însemnata contribuție adusă în lupta pentru Apărarea Patriei și a poporului muncitor”. În cadrul unui „Raport asupra situației armatei și a problemelor de apărare națională, prezentat Secretariatului C.C. al P.C.R. la data de 9 ianuarie 1950 de către ministrul Emil Bodnăraș, se propunea la punctul 9 (ultimul) al capitolului IV: „M.A.N. va trece în rezervă pe data de 15 ianuarie 1950 pe generalii Mihail Lascăr și Nicolae Cambrea”.

Este judecat în anii ’50 de către Direcția Superioară Politică a Armatei (DSPA), imputându-i-se relații cu Casa Regală și ambasade străine. Este salvat însă de intervenția mareșalului sovietic Rodion Malinovski, care-l cunoștea. Soția sa a lucrat la Ministerul Alimentației Publice. Reabilitat la finalul anilor ’60, i se acordă gradele și este trecut în rezervă. Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”. Cambrea este numit mai apoi la data de 1 iulie 1964 în funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni, fiind eliberat din funcție începând cu data de 1 octombrie 1972, în vederea pensionării.

Nicolae Cambrea a publicat în anul 1966 un volum de memorii intitulat: „Din amintirile unui ostaș” (Editura pentru literatură, București, 1966). „…Reamintindu-ne mereu aspecte din zodia întunecată a trecutului sau luând cunoștință de ele pe calea scrisului, și în acest sens mă refer la tineret, înțelegem mai adânc și mai cuprinzător vraja minunilor din vremurile de azi, realizările grandioase ale poporului nostru condus și îndrumat de Partidul Comunist Român…”, scrie autorul în cartea sa de memorii. În luna august a anului 1969, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Lovitura de stat din 23 august 1944, generalul-locotenent în retragere Nicolae Cambrea a fost înaintat la gradul de general-colonel. Comunistul Nicolae Cambrea avea să rămână un apropiat al lui „Stalin în fustă” – nimeni alta decât – Ana Pauker. „Generalul Roșu” a ales să fie incinerat. Aceasta a fost, foarte pe scurt, viața unui erou care a devenit trădător.