Se fură. Un primar PSD prins trucând o licitație: elimina prețul cel mai mic prin cerințe aberante

best auto leo vaslui


Judecătoria Segarcea a respins, sâmbătă, propunerea parchetului local de luare a măsurii arestării preventive faţă de primarul Ionel Ovidiu Gîngioveanu din comuna Valea Stanciului şi în cazul unei angajate a primăriei şi a dispus arestul la domiciliu faţă de cei doi, pe o durată de 30 de zile, în dosarul în care aceştia sunt acuzaţi că ar fi trucat o licitaţie.

Potrivit deciziei instanţei, cei doi sunt obligaţi să nu părăsească domiciliul, fără permisiunea judecătorului din cadrul Judecătoriei Segarcea sau a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, pe o perioadă de 30 de zile, să nu comunice între ei şi nici cu alte trei inculpate în dosar, dar nici cu reprezentanţii persoanei vătămate SC Damar Build SRL sau cu funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Primăriei Valea Stanciului. Decizia Judecătoriei Segarcea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Primarul comunei Valea Stanciului din judeţul Dolj şi o angajată a primăriei responsabilă cu achiziţiile publice au fost reţinuţi, vineri, pentru 24 de ore, pentru instigare la abuz în serviciu, după ce ar fi trucat o licitaţie, prin solicitarea de clarificări excesive unui ofertant, „în mod abuziv şi repetat, favorizând un alt participant, care ofertase un preţ mai mare”, şi cu care, în final, au încheiat un contract de lucrări publice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.