Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, dat în judecată pentru executare silită în urma unei decizii a Tribunalului Iași
Zeci de procese de executare silită au fost înregistrate la Judecătoria Vaslui în ultima lună, una dintre acestea vizând Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui. Situația a survenit ca urmare a refuzului instituției de a aplica o hotărâre judecătorească emisă de Tribunalul Iași în octombrie 2021, care obliga conducerea Serviciului să restituie unui medic drepturile salariale reținute în urma aplicării unei sancțiuni disciplinare.
În noiembrie 2020, medicul Rodica Cireș a fost trimisă la un caz în mediul rural, dar pacientul a decedat în timpul transportului la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vaslui, cazul fiind gestionat defectuos. Medicul de gardă din UPU a făcut referat doctoriței Cireș, iar acesta a ajuns pe masa Colegiului Medicilor și a Departamentului pentru Situații de Urgență. După mai mult de trei luni de proces, doctorița de la Serviciul de Ambulanță Județean a fost găsită vinovată și sancționată cu 5% din salariu pe o lună, interzicerea de a mai urca în ambulanța C1 și obligația de a participa la cursuri de perfecționare pentru a-și îmbunătăți cunoștințele medicale. Până la „absolvirea” acestor cursuri, doctorița Cireș a fost mutată la ambulanța ACD, care se solicită doar pentru consultații la domiciliu.
Medicul a contestat sancțiunea, obținând câștig de cauză la Tribunalul Iași în octombrie 2021, instanța anulând dispoziția dată de conducerea Serviciului prin care îi erau reținuți cei 5% din salariu. Pentru că nu a primit banii respectivi, doctorița Cireș a apelat la un executor judecătoresc, iar acesta a solicitat Judecătoriei Vaslui încuviințarea executării silite a Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, solicitare aprobată de instanță.