SUA | Curtea Supremă din Carolina de Sud a anulat legea care interzice avortul

best auto leo vaslui

După ce anul trecut, dreptul la avort a fost suprimat în Statele Unite, Curtea Supremă din Carolina de Sud a anulat legea care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină, garantându-le locuitorilor săi acest drept, informează Agerpres.ro.

„Apreciem că dreptul la intimitate consacrat în Constituţia noastră acoperă deciziile femeilor de a avorta”, este justificarea deciziei Curții Supreme.

În luna iunie a anului trecut, Curtea Supremă a Statelor Unite a considerat că deciza adoptată în 1973 – cea care le oferea dreptul femeilor americane la avort – este greşită şi a dat libertate fiecărui stat de a legifera în acest domeniu.

După acest moment, SUA s-au împărţit între statele care au decretat interdicţii şi cele care au sporit accesul la întreruperea sarcinii. Curtea Supremă din Carolina de Sud este prima care a emis o hotărâre definitivă.

„Este o victorie monumentală pentru protejarea avorturilor legale în Sud”, a fost reacția organizaţiei Planned Parenthood, care administrează numeroase clinici în care se practică avortul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.