Surse – Guvernul a găsit ‘portița’ pentru a obliga OMV Petrom să plătească ‘taxa de solidaritate’

best auto leo vaslui

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, ar fi avut luni o întrevedere la sediul Guvernului cu premierul Nicolae Ciucă, pe tema ”taxei de solidaritate” pe care urmează să o plătească anumite companii, spun surse politice.

Discuția a vizat subiectul comunicatului OMV Petrom potrivit căruia compania nu îndeplinește criteriile pentru a vira la bugetul de stat taxa de solidaritate impusă de Guvern.

Specialiștii din Ministerul de Finanțe au găsit o ”portiță” pentru a-i obliga pe cei de la Petrom să plătească ”taxa de solidaritate”. OUG-ul prin care aceasta este reglementată va fi modificat în Parlament, în așa fel încât să inclusă și companii precum Petrom.

Modificările vin în plus față de prevederile din Regulamentul European, care au fost transpuse în OUG. Amendamentele, spus surse din coaliție, vor face imposibil ca OMV Petrom să ocolească plata taxei de solidaritate

În cazul în care calea parlamentară ar fi prea de durată, modificările vor fi făcute tot prin OUG. Liderii coaliției ar prefera să fie făcute prin Parlament tocmai pentru a da greutate mutății.

Articolul care ar urma să fie modificat:

Art. 2, pct. 17 “societăți din Uniune și sedii permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor” înseamnă societăți din Uniune sau sedii permanente care generează cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, astfel cum se menționează în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului.

OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri.

Sursă:stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.