#familie

Costești, judetul Vaslui. Familia Balica Vasile și Emilia, o familie de bătrâni greu încercată.

Este necesară cunoașterea acestei situației precare și incerte a locuitorilor de la sate.
Avem cea mai profundă criză de pierdere a entității naționale la nivel de sate.O criza pe care omul de țară o resimte adanc în suflet.
O boala care nu are leac, suferința este cu precădere provenită din destramarea, dezrădăcinarea, înstrăinarea moștenirii a locurilor natale, părăsirea de către familie/generația tânără care pleacă în străinătate.
O generație care nu se mai regăsește în nimic din tot ce inseamna datini, cultura, familie, tradiții.

16 noiembrie: Începutul bătăliei pentru București.

La data de 16 noiembrie 1916 începe „Bătălia pentru Bucureşti” sau „Bătălia de pe Neajlov şi Argeş”, cea mai mare operaţiune militară de pe frontul românesc a anului 1916, din cadrul Primului Război Mondial, ce a avut ca scop stoparea forțelor germane și austro-ungare de a cuceri Bucureștiul.

Volumul „Sfântul Grigorie Palama și teologia energiilor necreate”, avându-l ca autor pe Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, a văzut lumina tiparului

Potrivit Părintelui Episcop Ignatie, „pentru Sfântul Grigorie Palama, viața deține preeminența în fața oricărui discurs despre ea. Astfel, teologia energiilor necreate și ființiale este manifestul pentru viață ca taină a îmbrăcării în lumina dumnezeiască, pentru menținerea echilibrului între identitatea și alteritatea dumnezeiască și omenească, pentru participarea integrală a omului la slava suprafirească a lui Dumnezeu, care este Împărăția lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru”.

Informații de calitate.