Un senator din partidul lui Cioloș a refuzat să participe la un concert de colinde organizat de Arhiepiscopia Târgoviștei. Reacția unui preot: Este o sfidare la adresa Bisericii, a sărbătorii, în numele unui populism ieftin.

best auto leo vaslui

Senatorul REPER (partidul lui Dacian Cioloș), Dragoș Popescu, a refuzat să participe la un concert de colinde organizat de Arhiepiscopia Târgoviștei pe motiv că „nu i se pare în regulă ca unii să fie privilegiați”, pentru că accesul la eveniment s-a făcut pe bază de invitație.

El a invocat faptul că nu dorește ca evenimentele culturale să fie „împărțiți românii în “speciali” și restul”.

„Despre invitații “speciale”
De când am preluat mandatul de senator de Dâmbovița am tot primit invitații la diverse spectacole sau concerte organizate de către Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, aflat în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița sau de către Arhiepiscopia Târgoviștei.
De multe ori am declinat invitațiile deoarece astfel de evenimente culturale, precum și Festivalul Național “Crizantema de Aur”, ar trebui să fie accesibile publicului larg, chiar și cu bilete puse în vânzare.
Altfel, devin evenimente cu circuit închis și nu mi se pare în regulă ca unii să fie privilegiați, mai ales că de multe ori sunt finanțate din fonduri publice, adică din banii cetățenilor.
Și cum să spui că accesul este gratuit, ceea ce poate fi un aspect îmbucurător, dar să nu poți face rost de o invitație?
Eu prefer să urmăresc de data aceasta concertul online și sper ca locul pe care l-aș fi ocupat în sală (sala de cinema!) să fie oferit unei persoane care să se bucure cu adevărat de spectacol ca de un dar de sărbători.
Însă, de când a fost reabilitat Cinema Independența constat că este folosit și oferit ca sală de spectacole pentru diverse evenimente, chiar și politice, uneori fiind anulate proiecțiile de filme.
Insist pe ideea de a fi organizate evenimente pentru oamenii simpli, nu pentru cei “speciali”, deoarece de banii publici trebuie să beneficieze toți cetățenii, mai ales când este vorba despre sănătate și educație, dar și despre artă în cele mai diverse forme ale sale.
De ce împărțiți românii în “speciali” și restul și creați și din evenimentele culturale
comparații abisale când de fapt ar trebui să realizați punți între oameni?”, a scris senatorul de la REPER.

Replica nu s-a lăsat așteptată. Părintele Ionuț Ghiban, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoiviștei, consideră că motivele invocate de senator sunt pueril, pentru a refuza să participe la un eveniment organizat de Biserică.

„Domnul în cauză spune că preferă să lase ca locul său să fie oferit unei persoane care să se bucure cu adevărat de spectacol, de parcă domnia sa nu poate sau nu vrea să se bucure! Nu aș fi făcut această lungă introducere dacă nu ar fi fost vorba despre un reprezentant al poporului și invitația pe care Arhiepiscopia i-a oferit-o pentru Concertul Extraordinar de Colinde din această seară nu ar fi refuzat-o.

Poate că nu a vrut să știe că în sală au fost invitați numeroși credincioși, concertul a fost transmis pe facebook, iar invitația îi era oferită tocmai pentru a-i readuce aminte de valorile noastre creștine și românești pe care unii din barca ideologică a domniei sale le cam uită! Acest spectacol se adresează tuturor, oamenilor simpli, în simplitatea inimilor lor, dar și aleșilor poporului, indiferent de slujirea socială sau profesională, iar faptul că s-a apelat la utilizarea invitațiilor nu trebuie considerat decât o formă de a promova astfel de valori în rândul a cât mai multor categorii de oameni, cu responsabilități publice sau nu, ca semn de comuniune între toți cei ce cred în Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru a-i răspunde în continuare, meționez că gestul nostru de a permite accesul la concert numai pe bază de invitație nu este o discriminare, ci este o măsură pentru a nu se întâmpla ca la alte concerte cu intrare liberă, unde au rămas foarte mulți oameni în afara sălii, deoarece nu mai erau locuri.

De asemenea, cred că toți suntem speciali, de la vlădică la opincă, toți suntem valoroși, iar concertul din această seară a fost un semn al comuniunii, dincolo de orice ne-ar putea separa. Desigur, mai sincer ar fi fost ca domnul în cauză să spună că are alte probleme de rezolvat pentru că se află în slujba cetățeanului sau că se uită la finala cupei mondiale de fotbal! L-am fi înțeles, l-am fi scuzat onorabil!

Mai cred că este o sfidare la adresa Bisericii, a sărbătorii și a acestui concert de colinde să refuzi participarea în numele unui populism ieftin.

Sper măcar că domnul senator a văzut concertul pe facebook!

Am reținut că va refuza orice invitație pe care o va primi, însă noi vom fi perseverenți.

Cu Dumnezeu înainte!”, a replicat părintele Ghibanu.

Sursa: r3media.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.