30 Octombrie : O lecție de viață, o lecție despre oamenii minunați ai Hunedoarei.

Așa ca a venit nea Ion acasă si a mai lucrat ani mulți in combinatul de la Hunedoara, ducând în continuare prestigiul siderurgiei. Aceasta este povestea de viață a unor oameni minunați, povestea unor oameni care din păcate nu își găsesc corespondența în societatea actuală, a unor oameni din vremurile trecute.

best auto leo vaslui


Dragi prieteni, chiar dacă v-am obișnuit ca în fiecare zi să vă prezint o „lecție de istorie”, prin care vă povestesc o serie de întâmplări sau fapte ale unor eroi sau personalități ale istoriei, astăzi vreau să vă prezint o altfel de lecție, o lecție de viață , o lecție de profesionalism, o lecție de dăruire, de cinste și bun simț predată de oameni, de „oamenii minunați” ai Hunedoarei. Astfel, povestea noastră, care este cât se poate de adevărată, începe în vremurile când Combinatul Siderurgic de la Hunedoara producea mult si bine, ajungându-se la momentul când acest combinat era „responsabil” cu peste 25 la sută din întregul produs intern brut al României. Da, la Hunedoara se producea mult și de calitate, iar dovada acestor realizări o reprezenta varietatea produselor siderurgice apreciate pe toate meridianele lumii. Desigur, la succesul acestui combinat au contribuit în primul rând oamenii, acei oameni minunați numiți siderurgiști, care cu profesionalismul lor, cu dârzenia lor, cu experiența lor dobândită în fața cuptoarelor, au reușit să facă din Hunedoara cel mai mare si cel mai important centru al industriei siderurgice românești din perioada comunistă. Cu mândrie spun că printre acei „oameni minunați” ai Hunedoarei s-a aflat și socrul meu, maistrul oțelar Nicolae Avramescu, un om de numele căruia se leagă multe din realizările industriei siderurgice românești. El a fost unul dintre cei mai buni specialiști în oțeluri aliate pe care i-a avut România, el a fost cel care a deschis practic, a pus în funcțiune marile centre siderurgice ale țării precum cele de la Galați, Călărași, Târgoviște, Câmpia Turzii si altele. De fapt de numele lui este legat si elaborarea celui mai cunoscut si celui mai de succes oțel aliat românesc, oțelul AV 110. Desigur, indicativul AV al acestui oțel provine de la numele Avramescu, iar succesul pe care l-a avut acest oțel este confirmat si astăzi când este intens folosit în industria aeronautică, nucleară, energetică sau chimică din numeroase țări ale lumii. Dar pentru a înțelege mai bine profesionalismul acelor „oameni minunați” ai Hunedoarei, pentru a înțelege ce a însemnat cu adevărat munca lor, am sa povestesc o întâmplare care astăzi ar părea de domeniul fantasticului. Era în perioada când o foarte cunoscută companie de mașini vest-germană dorea încheierea unui contract de furnizare de oteluri speciale cu Combinatul Siderurgic de la Hunedoara. Dar ca orice capitaliști versați, nemții dorea un preț cât mai mic pentru achiziționarea acestor oțeluri, deși știau foarte bine calitatea oțelului românesc. Astfel, după ce au solicitat mostre de oțel de la Combinatul de la Hunedoara, au informat conducerea combinatului că acestea nu corespund calitativ si este necesară o reducerea a prețului dacă se vrea încheierea contractului. Desigur că nici cei de la Hunedoara nu erau niște naivi, ci știau foarte bine ce fel de oțel produc, dar ca să „ salveze aparențele” au fost de acord să trimită în Germania un „specialist” care sa vadă care este problema cu acele oțeluri. Astfel, conducerea unității i-a solicitat maistrului Avramescu rezolvarea acestei „probleme”, însă cum tocmai atunci începea elaborarea noilor șarje de oțel special necesar Centralei de la Cernavodă, maistrul Avramescu nu a putut pleca din combinat. A desemnat însă „specialistul” care să meargă în Germania si sa rezolve problema, alegându-l pe oțelarul Ion Muntean cu următoarele cuvinte: „Ioane, pregătește-te, mâine dimineața pleci în Germania să rezolvi problema. Iar acesta i-a răspuns simplu si direct: „Bine, așa voi face!”. Și a plecat Ion al nostru în Germania, dar mare a fost mirarea nemților când la aeroport , în locul unei delegații de specialiști , a venit un singur om care s-a prezentat simplu: „Ion Muntean, oțelar la Combinatul Siderurgic Hunedoara”. A fost dus apoi în fabrică, iar nemți se așteptau ca nea Ion al nostru să scoată din geantă tot felul de aparate sofisticate cu care să verifice calitatea oțelului. Numai ca nea Ion „înarmat” cu un polizor electric a cerut sa i se pună la dispoziție doar o priză si un prelungitor. Apoi luând la polizat fiecare bară de material, după scânteile emise a început să spună: „ Acesta este un oțel aliat de tipul cutare, are în compoziție, atâta carbon, atât crom, atâta mangan și așa mai departe, de au rămas nemții „blocați”. Desigur că au fost sceptici în ceea ce spunea nea Ion, dar acesta le-a spus sa ia probe de material si să meargă sa facă analizele. Si au luat nemții probe si au făcut si analizele si….șoc total, era exact așa cum spusese nea Ion. Au rămas nemții…paralizați, nu le venea ca creadă , se întrebau ce fel de oameni sunt românii, sunt cumva extratereștri de pot determina compoziția unui oțel doar privind culoarea unor scântei? Nu, nici nea Ion, nici oțelarii de la Hunedoara nu erau extratereștri, erau oameni simpli, erau oameni obișnuiți, dar erau cu adevărat profesioniști în ceea ce făceau. Aveau o vastă experiență atât de muncă cât și de viața, erau oameni adevărați, erau oameni în bunul sens al cuvântului. În ceea ce privește pe nea Ion, el si-a făcut tacticos în continuare treaba, asta spre disperarea nemților care nu știau cum sa facă sa-l încurce, fapt pentru care au strecurat ca „din greșeala” în eșantioanele cu oțel românesc, si câteva bare de oțel suedez, care în ciuda renumelui, era totuși inferior calitativ celui românesc. Nea Ion a luat acele bare, le-a studiat , le-a pus deoparte, iar la final a spus sec: „ Îmi pare rău, astea nu sunt ale noastre, noi nu producem așa ceva”. Să înnebunească nemții, nu altceva….La final nici nu s-a mai pus problema prețului, ba chiar nemții erau fericiți că pot încheia contractul de achiziție a celui mai bun oțel din lume. Au încercat ei chiar sa-l determine pe nea Ion să rămână acolo ca specialist, promițându-i câte în lună si în stele, însă nea Ion era si patriot, le-a spus nemților în felul următor: „Domnilor, va mulțumesc pentru ofertele dumneavoastră, însă eu am o țară, iar acea țară este locul unde m-am născut si nu l-aș schimba nici pentru tot aurul din lume”. Așa ca a venit nea Ion acasă si a mai lucrat ani mulți in combinatul de la Hunedoara, ducând în continuare prestigiul siderurgiei. Aceasta este povestea de viață a unor oameni minunați, povestea unor oameni care din păcate nu își găsesc corespondența în societatea actuală, a unor oameni din vremurile trecute. Iar eu ca un muritor de rând care a trăit destul de mult în epoca comunista, pot spune ca nu regret acele vremuri, dar îmi este dor, tare dor de acei oameni minunați, de cinstea, omenia si bunul lor simț.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.