Baronul PSD, Tudor Pendiuc, merge 4 ani la închisoare. Nu a scăpat nici cu ajutorul CCR

best auto leo vaslui

Curtea de Apel București a înjumătățit, vineri, definitiv, pedeapsa de opt ani de închisoare cu executare aplicate inițial de Tribunalul București, ex-edilului Tudor Pendiuc, în dosarul de mare corupție „Autobuzul„ și a redus semnificativ și pedepsele celorlalți inculpați condamnați, totul pe fondul deciziei CCR privind termenul de prescripție specială.

Decizia integrală

„Decizia penală nr.927/A din 5 Mai 2023 – În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, Curtea, admite apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii Pendiuc Tudor, Pendiuc Emanuela Elena, Vişoiu Valentin, Văsîi Gheorghe, Scarlat Constantin, Roman Robert Aurelian, Nechita Emilian, Rotaru Manuel- Vasile, Berinde Elena, Droniuc Elena Carmen, Petriea Mihai, Ivan Lucia Corina, Petriea Doru Alexandru şi partea civilă SC PUBLITRANS 2000 SA împotriva sentinţei penale nr. 143 din data de 12.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 10080/3/2015.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: 1. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară rezultantă aplicate inculpatului Pendiuc Tudor în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. În temeiul art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală, dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Pendiuc Tudor pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C.pen., cu aplicarea art. 6, art. 7, alin. 1, lit. a din legea nr. 78/2000 şi art. 5 C.pen, ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale. (faptă din 18.02.2008) Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Pendiuc Tudor pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 alin. l C.p. cu referire la art. 309 C.p. cu aplicarea art.35 alin. l C.p. , art.5 C.p. (2 acte materiale) de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul Pendiuc Tudor să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constând in interzicerea dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durata de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totala ori a restului de pedeapsa, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constând in interzicerea dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.

2. În baza art. 396, alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16, alin. 1, lit. b, teza I C.pr.pen. dispune achitarea inculpatului Vi?oiu Valentin pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare de bani, prevăzută de art. 49, alin.1, lit. b din legea 129/2019, cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 365, alin. 5 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit. b, teza I Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului Vişoiu Valentin pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă agravată şi în formă continuată, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic. art. 35, alin. 1 C.pen., art.5 C.p. În temeiul art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală, dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Vişoiu Valentin pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de 290 C.pen., cu aplicarea art. 6 din legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale.(faptă din 18.02.2008)

3. În baza art. 396, alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16, alin. 1, lit. b, teza I C.pr.pen. dispune achitarea inculpatei Pendiuc Emanuela- Elena pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare de bani, prevăzută de art. 49, alin.1, lit. b din legea 129/2019, cu aplicarea art. 5 C.pen. În temeiul art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală, dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpata Pendiuc Emanuela- Elena pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. 1 din Codul penal actual, raportat la art. 289 alin. 1 din Codul penal actual, cu aplicarea dispozi?iilor art.6, art. 7 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Cod penal.

4. În baza art. 365, alin. 5 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit. a Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului Roman Robert Aurelian pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art 48 C.pen. raportat la art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1, art.5 C.p ( două acte materiale).

5. În baza art. 365, alin. 5 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit. b, teza I Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului Rotaru Manuel- Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art 48 C.pen. raportat la art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1, art.5 C.p ( două acte materiale).

6. În baza art. 365, alin. 5 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit. b, teza I Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatei Berinde Elena pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art 48 C.pen. raportat la art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1, art.5 C.p ( două acte materiale).

7. În temeiul art. 396, alin. 6 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Nechita Emilian, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art 48 C.pen. raportat la art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplicarea art.5 C.pen şi cu înlăturarea art. 35 alin. 1 C.pen. ( un singur act material comis în anul 2008).

8. În temeiul art. 396, alin. 6 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Ivan Lucia Corina pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prevăzută de art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin. l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplicarea art.35 alin. l C.p. şi art.5 C.p., ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale (fapte din noiembrie 2008- decembrie 2010).

9. În temeiul art. 396, alin. 6 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Droniuc (fostă Lis) Elena Carmen pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269, alin. 1 C.pen., ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale (faptă din 05.11.2014).

10. În temeiul art. 396, alin. 6 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Petriea Mihai, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269, alin. 1 C.pen., ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale (faptă din 05.11.2014).

11. În temeiul art. 396, alin. 6 C.pr.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Petriea Doru Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei, în baza art. 277 alin. 1 C.pen., ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale (faptă din 05.11.2014).

12. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Scarlat Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 alin. l C.p. cu referire la art. 309 C.p. cu aplicarea art.35 alin. l C.p. , art.5 C.p. (2 acte materiale) de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul Scarlat Constantin să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constând in interzicerea dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totala ori a restului de pedeapsa, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constând in interzicerea dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.

13. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Văsîi Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 alin. l C.p. cu referire la art. 309 C.p. cu aplicarea art.35 alin. l C.p. , art.5 C.p. (2 acte materiale) de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul Văsîi Gheorghe să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constând in interzicerea dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totala ori a restului de pedeapsa, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constând in interzicerea dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.

În temeiul art. 19 C.pr.pen. cu referire la art. 1381 si urm. C.civ., admite acţiunea civilă exercitată de SC PUBLITRANS 2000 SA Piteşti şi obligă în solidar inculpaţii Pendiuc Tudor, Văsîi Gheorghe (în solidar si cu partea responsabila civilmente SC GIREXIM UNIVERSAL SA PITESTI), Scarlat Constantin (în solidar si cu partea responsabila civilmente SC CNCD SA PITESTI) şi Nechita Emilian ( numai până la concurenţa sumei de 21710406,06 lei) la plata către partea civila SC PUBLITRANS 2000 SA Piteşti a sumei de 23.279.706.03 lei reprezentând suma profiturilor obţinute de SC CNCD SA si GIREXIM UNIVERSAL SA şi a valorilor decontate în cadrul contractului de comision/discount.

În temeiul art. 397 C.pr.pen. raportat la art. 25, alin. 5 C.pr.pen. lăsă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată împotriva inculpaţilor Vişoiu Valentin, Rotaru Manuel Vasile şi Berinde Elena. În temeiul art. 397, alin. 5 C.pr.pen., măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor inculpatului Vişoiu Valentin cu privire la care se va dispune lăsarea nesoluţionată a laturii civile se menţin, urmând a înceta de drept dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 397 C.pr.pen. raportat la art. 25, alin. 1 C.pr.pen. respinge ca nefondată acţiunea civilă exercitată împotriva inculpatei Ivan Lucia Corina. În temeiul art. 397 C.pr.pen. raportat la art. 25, alin. 1 C.pr.pen. respinge ca nefondată acţiunea civilă exercitată împotriva inculpatului Roman Robert Aurelian. În temeiul art. 397, alin. 1 C.pr.pen. şi art. 25, alin. 1 C.pr.pen. respinge ca nefondată acţiunea civilă exercitată de Consiliul Local al Municipiului Piteşti.

Înlătură dispoziţiile sentinţei penale apelate în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat privind pe inculpaţii Roman Robert Aurelian, Rotaru Manuel Vasile, Berinde Elena, Ivan Lucia Corina, Droniuc (fostă Lis Elena Carmen), Petriea Doru Alexandru şi Petriea Mihai, cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal (urmărire penală, cameră preliminară, judecată în fond) vor rămâne în sarcina statului. Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la care au fost obligaţi inculpaţii Pendiuc Emanuela Elena şi Vişoiu Valentin de la 25.000 lei şi respectiv de la 55.000 lei la 12500 lei fiecare, corespunzător infracţiunii pentru care au solicitat continuarea procesului penal.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge ca nefondate apelurile formulate de către părţile responsabile civilemente SC CNCD SA şi SC GIREXIM UNIVERSAL SA împotriva sentinţei penale nr. 143 din data de 12.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 10080/3/2015. În temeiul art. 275, alin. 2 C.pr.pen. obligă părţile responsabile civilmente SC CNCD SA şi SC GIREXIM UNIVERSAL SA la plata sumei de 1000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 275, alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii Pendiuc Tudor, Pendiuc Emanuela Elena, Vişoiu Valentin, Văsîi Gheorghe, Scarlat Constantin, Roman Robert Aurelian, Nechita Emilian, Rotaru Manuel- Vasile, Berinde Elena, Droniuc Elena Carmen, Petriea Mihai, Ivan Lucia Corina, Petriea Doru Alexandru şi partea civilă SC PUBLITRANS 2000 SA vor rămâne în sarcina statului. Onorariile apărătorilor din oficiu care au asigurat asistenţa juridică obligatorie, în cuantum majorat de 2000 lei fiecare, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată conform art. 405, alin. 1 C.pr.pen, astăzi 05.05.2023”, se arată în minuta deciziei definitive de vineri.

Tensiune majoră – 8.EXE

Fostul primar al Piteştiului Tudor Pendiuc şi fiica acestuia Emanuela Pendiuc, fostă prezentatoare la postul naţional de televiziune, au fost condamnaţi, în februarie 2020, de Tribunalul Bucureşti la opt, respectiv, cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie în dosarul achiziţiei de autobuze.

„Dispune confiscarea specială de la inculpata Ema Emanulea Pendiuc a  apartamentului  nr. …..situat în …… primit de către inculpatul Pendiuc Tudor cu titlu de mită”, a mai dispus instanţa.

Alături de cei doi au mai fost condamnaţi Valentin Vişoiu, şapte ani şi opt luni de închisoare, Gheorghe Văsîi, la şase ani, Constantin Scarlat, şase ani, Aurelian Robert Roman, Corina Lucia Ivan şi Emilian Nechita, la patru ani şi şase luni şi pe Vasile Manuel Rotaru, la cinci ani şi şase luni.

Totodată instanţa a mai stabilit condamnarea la plata unei amenzi judiciare a inculpaţilor Doru Alexandru Petriea, 30.000 de lei, Elena Carmen Lis, 9.600 de lei şi pe Mihai Petrie la 15.000 de lei.

Decizia

„Pe latura civilă a cauzei:

​Obligă în solidar inculpații Pendiuc Tudor, Visoiu Valentin, Văsîi Gheorghe ( in solidar si cu partea responsabila civilmente SC GIREXIM UNIVERSAL SA PITESTI) , Scarlat Constantin (in solidar si cu partea responsabila civilmente SC CNCD SA PITESTI) , Roman Robert-Aurelian, Nechita Emilian, Rotaru Manuel-Vasile, Berinde Elena si Ivan Lucia-Corina la plata catre partea civila CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PITESTI, a sumei de 23.013.099,65 lei.

​Lasa nesolutionata actiunea civila cu privire la inculpatul Constantin Ion.

Mentine masura sechestrului asigurător, dispus …., după cum urmează:

1. bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului PENDIUC TUDOR:

………

2. bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului VIŞOIU VALENTIN:

……..

Constata ca prin incheierea de sedinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia I-a Penala la data de 21.02.2019 in Dosarul penal nr. 10080/3/2015/a40, asa cum a fost modificata prin Decizia penala nr. 112/C din data de 27.03.2019 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia I-a Penala, s-a ridicat sechestrul asigurător asupra celor 50 de părţi sociale în valoare de 1.000 de lei reprezentând 50% din capitalul social al S.C. Confiden Travel S.R.L. cu obligaţia consemnării la dispoziţia organelor de urmărire penală a sumei de 1.000 de lei.

Constata ca inculpatul Visoiu Valentin a consemnat la dispoziţia Curtii de Apel Bucuresti suma de 1.000 de lei.

Mentine masura sechestrului asigurător, dispus prin ……, asupra sumelor de 44.175 euro şi 27.801 lei, sume ridicate cu prilejul efectuării percheziţiei.

Mentine masura sechestrului asigurător, dispus prin ………… asupra:

– bunurilor mobile aparţinând SC CNCD SA PITEŞTI, respectiv …………..

– acţiunilor deţinute de inculpatul VASII GHEORGHE, după cum urmează……..

Dispune confiscarea speciala de la inculpata PENDIUC EMANUELA EMA a apartamentului nr. …..situat în …… primit de catre inculpatul Pendiuc Tudor cu titlu de mita.

Obliga inculpatii la plata cheltuielilor judiciare catre stat, dupa cum urmeaza :

– inculpaţii Scarlat Constantin şi Văsîi Gheorghe, în solidar cu partile responsabile civilmente SC CNCD SA PITEŞTI, având datele de identificare .. – … si SC GIREXIM UNIVERSAL SA PITEŞTI, având datele de identificare ..-…, la plata sumei de cate 105.000 lei fiecare;

-inculpatul Pendiuc Tudor – 55.000 lei,

-inculpata Pendiuc Emanuela Elena –25.000 lei,

– inculpatul Vişoiu Valentin- 55.000 lei,

-inculpata Berinde Elena — 7.500 lei,

-inculpatul Nechita Emilian – 7.500 lei,

– inculpata Ivan Lucia Corina – 7.500 lei,

– inculpatul Roman Robert Aurelian 7.500 lei,

– inculpatul Rotaru Manuel Vasile- 7.500 lei,

-inculpata Lis Elena Carmen – 8.000 lei,

-inculpatul Petriea Alexandru Mihai – 8.000 lei,

inculpatul Petriea Mihai – 8.000 lei.

Cu drept de apel”, a mai stabilit, nedefinitiv Tribunalul Bucureşti.

Condamnare după condamnare

Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteștiului, a fost condamnat, în 6 iunie 2019, la închisoare cu suspendare în dosarul asfaltării drumului către vila fostei sale secretare.

Magistrații Curții de Apel Pitești au dat sentința definitivă în dosarul asfaltării drumului care duce către vila fostei secretare a lui Tudor Pendiuc, Carmen Lis.

Fostul edil al Piteștiului a fost condamnat atunci la doi ani de închisoare cu suspendare. Aceeași pedeapsă a primit-o și Mircea Braniște, directorul ADP Pitești.

Atât Pendiuc, cât și Mircea Braniște, au fost obligați de jude cători să facă 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la DSP Argeș sau Inspectoratul Școlar Județean.

De asemenea, directorul ADP Pitești a achitat la acel moment valoarea prejudiciului din dosar în cuantum de 27.747 de lei.

DNA a cerut pedepse exemplare în dosarul „Autobuzul”

Instanţa a finalizat, în 23 ianuarie 2020, dosarul de mare corupție al fostului primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, în care acest este judecat pentru luare de mită, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată, alături de fiica sa și alte 10 persoane, legat de modalitatea de achiziție a 80 de autobuze.

La ultimul termen de judecată din acest dosar procurorul DNA a cerut condamnarea tuturor celor judecați în dosar pentru toate capetele de acuzare și totodată sporirea pedepselor finale ce rezulta la fiecare dintre cei judecați în parte.

Totodată procurorul DNA a cerut admiterea acțiunii civile și obligarea unora dintre dintre cei judecați la plata în solidar a prejudiciului din dosar care este 28.556.450,65 de lei, respectiv peste 6,3 milioane de euro, sumă cu care Primăria Municipiului Pitești s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Magistratul anticorupţie a mai cerut judecătorului să dispună confiscarea apartamentului primit de Elena Emanuela Pendiuc, judecată și ea în acest dosar pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.

Profil de primar

Procurorii din cadrul DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție l-au trimis în judecată, în martie 2015, pe Tudor Pendiuc, la acea vreme primar al municipiului Pitești, pentru luare de mită și două fapte de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată.

Alături de el mai sunt judecați Valentin Vișoiu, acționar la CNCD S.A, SC Conarg S.A, Conarg Real Estate S.R.L,, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:  dare de mită, spălare de bani complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi, reprezentanți ai S.C. Girexim Universal S.A. și S.C. CNCD S.A., pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată.

Totodată este judecată și Elena Emanueal Pendiuc, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, Aurelian Robert Roman, Rotaru Vasile  șiElena Berinde, directori generali respectiv director economic în cadrul SC Publitrans 2000 S.A., la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată, Emilian Nechita, director executiv al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Pitești și președinte al Comisiei de evaluare, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată și Corina Lucia Ivan, de la Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată.

Alături de aceștia răspunde în fața instanței și Doru Alexandru Petriea, ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului dar și Mihai Petriea și Elena Carmen Lis pentru favorizarea infractorului.

În rechizitoriul transmis judecătorilor de la Tribunalul București anchetatorii DNA au arătat că societatea Publitrans 2000 S.A este societatea care are asigură transportul public local în municipiul Pitești, având ca acționar unic Consiliul local Pitești.

În „strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în mun. Pitești”, care răspundea unui interes public, era prevăzut ca S.C. Publitrans 2000 S.A. să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziționate de Consiliul local prin alocare de fonduri.

Nevoile publice „exploatate„ de Pendiuc

Prevalându-se de această nevoie socială, primarul Pendiuc Tudor ar fi făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat și prelungit un contract de asociere in participațiune între S.C. Publitrans 2000 S.A. și societățile private CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A, în folosul ultimelor două societăți.

În aceeași direcție, în perioada 2006-2007, a acționat și inculpatul Roman Robert-Aurelian care, în calitate de director general al SC Publitrans 2000 S.A., a susținut în mod nereal, în conținutul unei adrese pe care a înaintat-o Primăriei Municipiului Pitești, că, prin planul de afaceri, se propune achiziția de autobuze și încheierea unui parteneriat public privat, deturnându-se litera și spiritul planului discutat în consiliul de administrație, precum și voința consiliului de administrație al SC Publitrans 2000 S.A.

Mai mult, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 07.02.2007, contrar soluțiilor propuse prin Strategia de dezvoltare durabilă a Serviciului de transport public de călători din municipiul Pitești, inculpatul Roman Robert Aurelian a avansat ca unică soluție de redresare a societății, asocierea cu un operator privat, precizând că aceasta urma să se realizeze potrivit Codului Comercial, (cu încălcarea prevederilor legale și a celor din actul constitutiv al societății), făcând astfel posibilă încheierea ulterioară a contractului de asociere în participațiune.

Sub pretextul inexistenței fondurilor publice necesare achiziționării celor 80 de autobuze, primarul Pendiuc Tudor a determinat încheierea contractului de asociere în participațiune, în condițiile în care, cele două firme private erau obligate să dețină autobuzele în proprietate.

Începând cu luna noiembrie 2008 și până în luna octombrie 2014, deși cunoșteau împrejurarea că SC CNCD S.A./SC Girexim Universal S.A. nu dețin în proprietate cele 80 de autobuze, inculpații Rotaru Manuel-Vasile și Berinde Elena, exercitându-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu, au solicitat Primăriei municipiului Pitești încasarea subvenției și au semnat 70 procese-verbale de verificare a documentației la decontul de subvenție pentru activitatea de transport public de persoane.

Acționând în această modalitate, cei doi inculpați au făcut posibil ca inculpatul Tudor Pendiuc, în calitate de ordonator principal de credite să dispună efectuarea de plăți către societățile anterior amintite.

Concret, cu referire la cele menționate, în calitate de primar al mun. Pitești și conducător al serviciilor publice locale, în perioada 2007-2014, inculpatul Pendiuc Tudor, beneficiind de ajutorul inculpaților Constantin Ion și Nechita Emilian, în conivență cu inculpații Vișoiu Valentin, Scarlat Constantin și Văsîi Gheorghe, și-a exercitat cu rea credință atribuțiile ce îi reveneau în legătură cu încheierea, derularea și prelungirea contractului de achiziție publică de asociere în participațiune, sens în care a efectuat următoarele:

– a inițiat procedura de asociere a S.C. Publitrans 2000 S.A. cu un operator privat, contrar legii și contrar cererilor formulate în repetate rânduri de consiliul de administrație al societății și fără a ține cont de concluziile studiului de fezabilitate aprobat prin hotărâre de consiliu la data de 07.03.2007;

– a impus, în mod nelegal, membrilor consiliului de administrație ai S.C. Publitrans 2000 S.A. să includă în caietul de sarcini, condiții restrictive pentru a limita participarea operatorilor privați la licitație, a inițiat proiectul de hotărâre privind avizarea asocierii în participațiune, invocând concluziile studiului de fezabilitate întocmit de Universitatea Pitești, în care se menționau soluții contrare celor susținute de el, cu scopul vădit de a induce în eroare membrii consiliului local;

– a modificat documentația de achiziție (fișa de date a asocierii, caietul de sarcini, contractul cadru) pentru desemnarea operatorului privat, cu scopul de a atribui contractul de asociere în participațiune societăților CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A.;

– în calitate de conducător al serviciilor publice locale, nu a pus în aplicare obligațiile din contractul de asociere în participațiune, de a reduce cota de participație la beneficii și pierderi a asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A., practic de a desființa contractul de asociere în participațiune, ca urmare a faptului că asocierea anterior amintită nu deținea mijloacele de transport (autobuzele) cu titlu de proprietar,

– a ordonat plățile prin care asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. încasa subvenția, în condițiile în care cunoștea că această societate nu deținea autobuzele în proprietate,

– a inițiat și prelungit contractul de asociere în participațiune, invocând, în mod nereal, existența unei stări de urgență, în condițiile în care fusese înștiințat cu privire la imposibilitatea prelungirii acestui contract, pe de o parte și, pe de altă parte, cunoștea că asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. nu deținea autobuzele în proprietate.

În același context, inculpata Ivan Lucia-Corina, în calitate de șef Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice, începând cu luna noiembrie 2008 și până în luna decembrie 2010, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu din fișa postului pe care îl deținea, a semnat 26 procese-verbale de verificare a documentației la decontul de subvenție pentru activitatea de transport public de persoane cunoscând împrejurarea că SC CNCD S.A./SC Girexim Universal S.A. nu dețin în proprietate cele 80 de autobuze, modalitate care a făcut posibil ca inculpatul Tudor Pendiuc în calitate de ordonator principal de credite să dispună efectuarea de plăți către societățile anterior amintite.

Finalitatea derulării în condiții frauduloase a acestui contract a fost aceea că, în cadrul asocierii, firmele private SC CNCD S.A./SC Girexim Universal S.A au dobândit mijloacele de transport din veniturile realizate de asociație și au realizat și un profit substanțial, în timp ce societatea publică de transport S.C. Publitrans 2000 S.A. s-a regăsit, la finalizarea contractului, în aceeași situație, practic fără mijloace de transport. Relevant este faptul că, din subvenția încasată de la Primăria Pitești, firmele private au achitat autobuzele care le-au revenit în proprietate, ulterior.

În exercitarea atribuțiilor de serviciu (de îndeplinire / neîndeplinire / urgentarea îndeplinirii unui act, respectiv îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri), primarul Pendiuc Tudor a primit, la data de 18.02.2008, pentru fiica sa, inculpata Pendiuc Emanuela-Elena, de la inculpatul Vișoiu Valentin, un apartament în municipiul București – Ansamblul Rezidențial Quadra Place, în valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812.18 lei), în schimbul favorizării asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. în procedura de atribuire a contractului de asociere în participațiune, respectiv acordarea efectivă, executarea și ulterior prelungirea acestuia.

Pentru a disimula primirea, de către inculpatul Pendiuc Tudor, tatăl său, a unui apartament și pentru a crea aparența că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea ei, la data de 26.11.2007, inculpata Pendiuc Emanuela-Elena a încheiat un antecontract, iar la data de 18.02.2008, a încheiat contractul de vânzare – cu SC Conarg Real Estate S.R.L. și ulterior a acceptat eliberarea a două chitanțe, în sumă de 110.000 lei și în sumă de 365.112,18 lei de către Conarg Real Estate S.R.L., fără a remite sumele de bani societății anterior amintite.

Pentru a crea aparența că apartamentul a fost plătit și că nu reprezintă un folos nejustificat, inculpatul Vișoiu Valentin, în calitate de persoană cu putere de decizie în cadrul SC Conarg Real Estate S.R.L., a acceptat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în care să se menționeze, în mod nereal, că a fost încasată integral contravaloarea.

În calitate de beneficiar direct al contractului de participațiune, în condițiile în care asocierea era obligată să dețină mijloacele de transport în proprietate, inculpatul Vișoiu Valentin în calitate de acționar la SC Conarg S.A. a garantat contractele de leasing financiar încheiate de o societate specializată cu SC CNCD S.A., făcând posibilă folosirea mijloacelor de transport în cadrul asocierii. În această modalitate, inculpatul Vișoiu Valentin a sprijinit activitatea infracțională care a condus la încasarea, în mod nelegal, a subvenției de către asocierea SC CNCD/SC Girexim S.A.

Inculpații Văsîi Gheorghe și Scarlat Constantin, reprezentanți ai S.C. Girexim Universal S.A. și S.C. CNCD S.A., au prezentat o promisiune de vânzare-cumpărare drept contract încheiat, pentru a face dovada că asocierea deține un număr de 80 de autobuze cu titlu de proprietate. Înscrisul a fost folosit în cadrul procedurii de selecție a ofertelor, pentru a argumenta și susține dispozițiile primite de la inculpatul Pendiuc Tudor, respectiv că asocierea S.C. CNCD S.A./ S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. deține autobuzele respective.

În conivență cu inculpatul Pendiuc Tudor, inculpații Văsîi Gheorghe și Scarlat Constantin, începând cu data de 22.02.2008 și până în luna septembrie 2014, au înaintat documente justificative pentru plata subvenției, au semnat adrese de înaintare către Primăria Pitești pentru a încasa subvenția și au semnat procesele-verbale de validare și verificare a subvenției, în baza cărora inculpatul Pendiuc Tudor, în calitate de ordonator principal de credite, a dispus efectuarea plăților către asocierea S.C. CNCD S.A./ S.C. Girexim Universal S.A..

În seara zilei de 05 noiembrie 2014, inculpatul Petriea Doru-Alexandru, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, i-a comunicat tatălui său, inculpatul Petriea Mihai, că în data de 06 noiembrie 2014, procurorii anticorupție urmau să efectueze, în mod cert, percheziții la domiciliul inculpatului Pendiuc Tudor, cu scopul vădit de a îngreuna cercetările.

În continuare, inculpatul Petriea Mihai a comunicat această informație inculpatei Lis Elena-Carmen care a transmis-o mai departe inculpatului Pendiuc Tudor, urmărind același scop de a îngreuna cercetările.

În această modalitate, a fost cauzat Primăriei Municipiului Pitești un prejudiciu în sumă de 28.556.450,65 lei. (peste 6,3 milioane euro), sumă cu care instituția publică s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților: Pendiuc Tudor, Pendiuc Emanuela Elena, Vișoiu Valentin, Scarlat Constantin, Văsîi Gheorghe și SC CNCD SA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.