Blackout în Franța | Guvernul a informat populația că de săptămâna viitoare s-ar putea confrunta cu întreruperi de curent. E de așteptat ca situația să continue și anul viitor

best auto leo vaslui


Oprirea curentului în Franța ar putea începe de săptămâna viitoare după ce valul de frig va cuprinde nord-vestul Europei. Guvernul francez a informat deja autoritățile locale și, spun oficialii, spitalele vor funcționa normal. Școlile în schimb ar trebui să se închidă în zilele de blackout.

S-a ajuns la această situație din cauza întârzierii repornirii reactoarelor locale, ceea ce a dus la dependența Franței de importuri și de producția de gaz.

Astfel, din cauza lipsei de energie electrică, Franța s-ar putea confrunta în următoarea perioadă cu momente de blackout. Șeful autorității franceze de reglementare în domeniul energiei a făcut anunțul, iar locuitorii vor fi anunțați prin SMS când aplicația de monitorizare a energiei electrice a țării va afișa un semnal roșu.

„Situația implică riscuri, dar nu trebuie să ne gândim că întreruperile de curent sunt inevitabile. Avem 470.000 de abonați prin SMS și aplicația noastră EcoWatt a fost descărcată de aproximativ 300.000 de ori. Nu e suficient”, a precizat Xavier Piechaczyk, președintele Consiliului de Administrație al RTE, Rețeaua de Transport de Electricitate din Franța

De asemenea, oficialii locali au fost rugați să se asigure că persoanele vârstnice sau bolnave sunt anunțate cu trei zile înainte de orice întrerupere a energiei electrice, astfel încât să poată fi transferate în alte locații.

Oliver Varan, purtătorul de cuvânt al Guvernului susține că situația nu se va opri la sfârșitul acestui an și că nici în luna ianuarie nu pot fi excluse întreruperile de energie electrică, conform Realitatea Plus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.