Calendarul zilei 30 decembrie: 75 de la abdicarea Regelui Mihai și instaurarea Republicii în România


Pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai I a abdicat din poziția sa de Rege, marcând sfârșitul, pentru moment, al monarhiei în România. Mișcarea era așteptată, dat fiind că era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est.

Pe 29 decembrie, regele Mihai a primit un telefon de la mareşalul Curţii, care-l informa că Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, doreşte ca regele să revină cât mai repede la Bucureşti, pentru a discuta despre o “problemă de familie”. (volumul “Majestatea Sa Regele Mihai al României – O domnie întreruptă” – convorbiri cu Philippe Viguie Desplaces; Editura Libra, Bucureşti, 1995).

La 30 decembrie 1947, dr. Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, a venit la palatul Elisabeta, însoţit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al CC al PCR. Regele Mihai I a fost silit, prin şantaj şi ameninţare (uciderea a cca. 1.000 de tineri, mulţi dintre ei studenţi arestaţi în cursul manifestărilor promonarhiste), de către cei doi oameni politici (care aveau asupra lor câte un pistol), să abdice, se arată în volumul “Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003). După ce, în prealabil, palatul fusese înconjurat de unităţi ale Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în URSS, cei doi demnitari au dat regelui spre semnare actul de abdicare (fără a i se permite să facă vreo modificare), mai arată sursa menţionată. În aceeaşi zi, Adunarea Deputaţilor a adoptat Legea nr. 363, prin care România era proclamată republică populară.


În volumul “Majestatea Sa Regele Mihai al României – O domnie întreruptă” – convorbiri cu Philippe Viguie Desplaces (Editura Libra, Bucureşti, 1995), regele Mihai I descrie astfel momentele din 30 decembrie 1947 de la Palatul Elisabeta: “Tonul discuţiei a urcat, s-a transformat într-o adevărată altercaţie verbală. Principalul meu argument a constat în faptul că demersul lor era anticonstituţional. Numai printr-o consultare populară se va putea hotărî o modificare a Constituţiei. (…) Pentru a câştiga timp, le-am cerut să citesc cu capul limpede actul pe care l-au redactat în numele meu. Părăsind încăperea, m-am retras într-un mic salon, la celălalt capăt al casei. Imediat, am pus mâna pe telefon pentru a-l chema pe mareşalul Curţii. Linia era tăiată…M-am reîntors în salonul mare şi i-am cerut lui Groza să îmi dea nişte explicaţii. Mi-a răspuns că trebuie să semnez pe loc, adăugând că, dacă refuz, va dispune să fie executaţi imediat o mie de studenţi care fuseseră arestaţi pentru că şi-au manifestat ataşamentul faţă de tron. Nu-mi puteam asuma riscul de a pune la îndoială cuvântul său. Nu-mi puteam asuma responsabilitatea de a trimite la moarte nişte tineri pentru a mă agăţa de tron – pentru cât timp încă? (…) Garda mea arestată, telefonul tăiat, casa noastră încercuită, eu nu puteam face absolut nimic. Constrâns şi forţat, am semnat actul meu de abdicare.”

La 3 ianuarie 1948, regele Mihai I, însoţit de regina-mamă Elena şi de câteva persoane (mareşalul Curţii, secretarul particular al regelui, un aghiotant şi câţiva funcţionari de la Palat, conform cărţii “Majestatea Sa Regele Mihai al României – O domnie întreruptă”), a părăsit România cu un tren special, îndreptându-se spre Lausanne, în Elveţia.

În luna mai 1948, autorităţile comuniste de la Bucureşti au retras regelui Mihai şi tuturor membrilor Familiei Regale, printr-un decret, cetăţenia română.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.