Cât costă, în realitate, laptele pe care îl cumperi din magazin cu 10 lei. Fermierul forțat să-și trimită vacile la abator

best auto leo vaslui

Prețul de achiziție al laptelui, de la fermieri, este numai de 1,65 lei litrul în regiunea Maramureșului, arată publicația eMM, dar acesta se regăsește, cu mici variații, și în alte regiuni ale țării. În aceste condiții, micii fermieri se plâng că au ajuns în pragul falimentului, iar unul dintre aceștia și-a pus ferma la vânzare pe un site de anunțuri, arată sursa citată


Vindem ferma pentru că avem costuri foarte mari cu furajele şi preţul laptelui este foarte mic. La noi în zonă de la poarta fermei ne dau 1,65 lei/litru, ceea ce nu acoperă nici măcar o treime din costuri.
Nu mai merită să creşti vaci, mai ales că subvenţiile sunt mici şi interesul guvernului pentru acest sector este zero. Procesatorii ştiu că nu avem ce face cu laptele, decât să-l aruncăm, astfel că ţin preţul jos“
, susține Alexandru M., un mic crescător de vaci din localitatea Sălişte (judeţul Maramureş), care a postat un anunţ de vânzare a fermei cu 11 vaci din rasa Bălţată Românească, pentru suma de 50.000 de lei.

Fermierul maramureșean a explicat că în 2013 vindea un litru de lapte la poarta fermei cu 1,5 lei, iar acum prețul de achiziție al acestuia este 1,65 lei. Atunci un litru de motorină era mai puţin de 4 lei iar acum preţul este cel puţin dublu.

Următorul pas, abatorul

„Dacă nu găsesc o persoană interesată să cumpere ferma, abatorul o să fie următorul pe listă, dar chiar şi acolo trebuie să stai la rând, pentru că sunt foarte mulţi fermieri care lichidează ferma. Acum, se fac programări pentru tăierea animalelor peste trei săptămâni, cel mai devreme. Interesul statului este să pună la pământ acest sector“, consideră fermierul.

sursa: stirileprotv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.