Cazul procurorului Horodniceanu arată dezastrul din procuratura română: tupeu cât cuprinde
Tupeu cât cuprinde: „regret incidentul DAR m-au provocat”.
Acest DAR schimbă total sensul scuzelor prezentate, acest DAR înseamnă tupeul unor oameni care ar trebui să fie un etalon al bunei purtări, dar nu este așa.
Deci nu el este de vină, alții sunt de vină, cei care își făceau treaba. Nici după petrecerea evenimentului Horodniceanu nu a recunoscut că a greșit, el a insistat să se comporte natural cu mult tupeu. Deci nu a reacționat emoțional, comportamentul său a fost similar și atunci când se exprima la rece.
ROMÂNIA în 1989 era un stat securist, un stat în care serviciile, armata, procuratura și justiția controlau viata oamenilor.
După asasinarea lui Nicolae Ceaușescu nimic nu s-a schimbat: aceeași oameni sau copiii lor s-au comportat exact la fel.
Procurorul Horodniceanu a fost oprit de poliție într-un control de rutină și a ținut să îi impresioneze prezentându-i funcția publică importantă: „voi nu știți cine sunt eu?”.
Da, polițiștii au voie să oprească doar proștii de români, procurorii, judecătorii nu au voie să fie opriți.
