Ciolacu e PENIBIL: ”Cei ieșiți în stradă nu știau pentru ce protestau”
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu (PSD), a declarat, referindu-se la scandalul de miercuri din Parlament, că lucrul cel mai grav este că la astfel de manifestări se foloseşte drapelul României. Ciolacu ar vrea să fie interzis drapelul României la proteste.
”Cel mai grav la toate aceste manifestări este că se foloseşte foarte mult drapelul României, un lucru grav, pentru că aruncăm drapelul României într-un ridicol, mai punem şi semne de-ale partidelor pe drapelul României, mi se pare că e şi o lege în Parlament şi poate o votăm mai repede, ca nimeni să nu mai pună vreun însemn pe drapelul României. În al doilea rând, copiază ce au inventat cei de la USR. Aduceţi-vă aminte aceste manifestări şi în interiorul Parlamentului şi făcute în stradă de către USR. Se copiază acest comportament. Nu duce la ceva bun acest comportament pentru că ţine loc de dialog. În primul rând e atributul Parlamentului de a legifera, de a vota. Există dezbateri în comisii. În cazul în care agresezi parlamentarii, vor ţine comisiile on-line şi nu mai există pericolul de o agresiune fizică”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la România TV, el afirmând că în momentul protestului se afla în Parlament.
Ciolacu spunce că cei ieșiți în stradă nu știau pentru ce protestau
”Cred că e o mare manipulare. Numărul meu de telefon mi-a fost trimis şi mie de către alte persoane: «Sunaţi-l pe Ciolacu» şi zic: «Dacă nu vă spuăraţi, e numărul meu». Chiar m-a sunat persoana respectivă şi am întrebat: «Dumneavoastră aţi citit legea respectivă?», «Dom’le nu am citit-o, dar am văzut pe social media ce se promovează, faptul că ni se fură copiii». Nu cred că Marcel Ciolacu sau Gabriela Firea vom accepta aşa ceva. Vă reamintesc că domnul Titus Corlăţean, cu acceptul partidului, a fost plecat şi a achitat avocaţi, a strâns români în Norvegia, Suedia, Germania, pentru astfel de cazuri. Deci am avut şi o implicare directă, cu adevărat cel mai vizibil dintre ei a fost domnul Titus Corlăţean”, a declarat Ciolacu.
\
Marcel Ciolacu a explicat că este vorba despre un jalon din PNRR
”Este un jalon prins în PNRR, a trecut, s-au făcut foarte multe amendamente, fiindcă ei întotdeauna prezintă cum era legea propriu-zisă. Pe urmă, modificările le uită toată lumea. Este un stil politic, unele partide aşa funcţionează, de manipulare şi intoxicare a unor persoane. Ce este şi mai grav este că e o diferenţă mare. Noi am câştigat acest drept, şi eu, şi dumneavoastră, şi copiii noştri, de a ieşi şi de a ne manifesta în stradă şi ţin foarte mult la acest drept. Până la violenţă e cale lungă”, a susţinut social-democratul.
Preşedintele Camerei Deputaţilor este de părere că nu au fost probleme majore în cadrul protestului.
”Nu au fost probleme majore. Întotdeauna când se crează astfel de lucruri, în primul rând nici nu ştiu câte persoane au fost… Nu s-au depăşit limitele. Eu îi consider vinovaţi pe cei care recurg la violenţă. Poate suntem şi noi de vină că nu am informat lumea suficient de bine şi poate trebuia să informăm şi mai mult. Dar în momentul în care agresezi comisiile parlamentare şi parlamentarii nu mai pot explica să înţeleagă toată lumea, se ajunge la astfel de lucruri”, a spus Ciolacu.
Întrebat dacă are un dialog cu liderul AUR, George Simion, Marcel Ciolacu a spus că are o comunicare instituţională cu acesta.
”Avem o comunicare instituţională, la nivelul partidului. Ca să stabileşti un dialog trebuie să şi-l dorească ambele părţi. Este mult mai uşor să aduci acuze şi să faci un circ fără argumente. Suntem încă o democraţie tânără. Ar fi momentul să intrăm într-o normalitate şi o democraţie consolidată. Ceea ce a făcut astăzi domnul Simion este un abuz. Părerea mea este că nu a câştigat niciun vot, dimpotrivă, au încercat, acei oameni care au încercat să vină astăzi în faţa Parlamentului vor vedea, peste o lună-două, că nu se fură niciun copil şi că legea de abia acuma se pune în aplicare”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie. Iniţiativa legislativă prevede şi înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului. Legea merge la promulgare.
La dezbaterea propunerii legislative, deputaţii AUR au protestat faţă de acest proiect cu pancarte înscrise cu mesaje precum „Ajutăm familia, nu furăm copiii”, „Opriţi jaful naţional”. Partidul AUR a susţinut că proiectul de lege ar promova măsuri similare celor din ţările nordice, acolo unde autorităţile pot lua un copil din sânul familiei.