Claudiu Târziu (AUR): Ordonanța austerității promovată de Marcel Ciolacu este catastrofală pentru economia românească

best auto leo vaslui

Președintele CNC al AUR, Claudiu Târziu, afirmă că ordonanța austerității promovată de Guvernul Ciolacu va distruge clasa de mijloc din România, iar guvernanții ar trebui să se uite în ograda proprie și să nu mai fure din avuția românilor.

Declarațiile senatorului Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, în cadrul conferinței de presă organizată în fața Guvernului României:

„Am văzut în aceste zile cum, întâi pe surse, apoi în mod oficial, au fost lansate anumite propuneri privind modificarea taxării și impozitării românilor într-un asemenea hal încât, dacă se aplică această formulă, nu va mai rămâne nimic din economia românească. Am atras atenția deja, în câteva rânduri, prin liderii partidului nostru asupra consecințelor care vor rezulta din aplicarea acestui program al Guvernului Ciolacu, care s-ar vrea unul de austeritate, dar care nici măcar nu reușește să mai împartă sărăcia.

Ce vrea Ciolacu să facă? Vrea să se prefacă, nu e așa pentru că toată lumea asta așteaptă de la un guvern responsabil, că reformează aparatul bugetar, dar nu o face. Folosește această prefăcătorie doar ca pretext pentru a lovi, din nou, în cei care țin în picioare bugetul național, în cei care țin în picioare statul nostru național, adică în mediul privat, în profesiile liberale, în toți oamenii care produc plusvaloare, în toți românii care fac posibilă existența acestei țări.

De ce vrea să facă lucrul acesta? Pentru că nu este în stare să producă bani necesari pentru funcționarea statului în mod inteligent și prin metode care să ducă la producție, ci doar prin suprataxare, supraimpozitare.

Ce ne așteaptă? În primul rând, vom reveni, din nou, la o masivă economie neagră, pentru că oamenii care produc vor trebui să supraviețuiască. Unii vor închide, alții vor intra în evaziune fiscală. Ce înseamnă asta vă dați seama și singuri. Este una dintre cele mai mari lovituri pe care le dă Guvernul Ciolacu încă de la început și o dovadă de „patriotism economic”.

Nu am auzit să suprataxeze sau măcar să impoziteze corect multinaționalele. Am auzit că Guvernul Ciolacu va lovi din nou în IMM-uri. Nu am auzit să taie în mod justificat din locurile de muncă date doar pe carnet de partid în administrația statului, ci am auzit că vor desființa locuri de muncă neocupate. Și aici este o mare problemă, să o trecem și pe ea în revistă, și anume că prin acele locuri pe care Ciolacu intenționează să le șteargă cu buretele, bugetate, dar neocupate, din acele locuri nu vom mai avea cum să angajăm în spitale și în justiție.

Deja breslele respective au reacționat și au explicat de ce măsura este una catastrofală. Dar se pare că Guvernul Ciolacu nu vrea să țină seama nici de o breaslă, nici de o poziție, nici de sfaturile venite de la oameni care se pricep în piață, de la analiști economici, pur și simplu funcționează de parcă a primit o cartelă și reproduce ceva în care nici el nu crede. De altfel, s-a văzut foarte bine că premierul Ciolacu a fugit de la conferința de presă în care trebuia să explice măsurile acestea pe care intenționează să le ia.
Ce concluzie tragem de aici: nu există niciun fel de responsabilitate la nivel guvernamental, nu există niciun fel de viziune, nu există niciun fel de soluție și, mai ales, nu există nicio intenție de cooperare cu alte părți ale societății românești care sunt în stare să ofere soluții.

Noi, AUR, suntem o parte a societății românești care poate să ofere soluții. Am făcut-o deja prin programul nostru de guvernare pe care l-am propus de acum 2 luni, este în dezbatere publică. Suntem gata să mergem la o discuție aplicată cu guvernul, cu specialiști din guvern, cu premierul Ciolacu și cu cine mai crede domnia sa de cuviință, pentru a le explica de ce măsurile noastre sunt cele corecte, de ce măsurile noastre sunt cele așteptate și nu cele pe care le preconizează domnia sa cu întregul Cabinet.
Sper, din toată inima, că apelul nostru la dialog și la înțelepciune să fie luat ca atare și să i se dea curs de către domnul premier Ciolacu și în egală măsură de partenerii liberali ai domniei sale din guvern, în frunte cu domnul general Ciucă. Așteptăm să fim invitați la o astfel de discuție.

De altfel, noi am depus o propunere în acest sens în mod scris chiar astăzi și așteptăm să fim invitați la o discuție să găsim cele mai bune soluții pentru România, pentru că guvernul Ciolacu nu guvernează pentru PSD, nu guvernează pentru clienții lui politici, nu guvernează pentru multinaționale, guvernează pentru România și pentru români, sau cel puțin asta ar trebui să facă. Măcar să dea senzația de bună credință, dacă nu este de bună cuviință!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.