Cod galben de ninsori în partea de sud-est a ţării / 14 judeţe şi Capitala, avertizate

best auto leo vaslui

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo, care instituie Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol în partea de sud-est a României, până duminică la ora 10:00, transmite Agerpres.

Conform actualizării ANM, în intervalul 28 ianuarie, ora 14:00 – 29 ianuarie, ora 10:00, în Dobrogea, estul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va continua să ningă (se vor acumula în general 15-20 l/mp) şi să se depună strat de zăpadă.

În aceste zone vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45-55 km/h, viscolind ninsoarea, local troienind zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

În restul zonei atenţionate din Muntenia (judeţele Prahova, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti) va ninge moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări în general de 30-35 km/h.

„Duminică (29 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului local în estul ţării unde zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea scăzută”, precizează meteorologii.

Judeţele avertizate sunt: Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Braşov (sud), Covasna (sud-est), Buzău, Brăila, Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.