Cum a închis OMV Petrom una din cele mai moderne rafinării din România: Arpechim Pitești.

best auto leo vaslui

În anul 2011 OMV Petrom avea să închidă rafinăria Arpechim Pitești. Pretextul a fost unul clasic: eficientizarea activității economice, în realitate se dădea o lovitură puternică industriei naționale. În 1989 în România funcționau 10 rafinării care asigurau atât necesarul intern dar realizau și produse pentru export. Din acestea astăzi mai funcționează doar 4 și nici una nu aparține statului român sau unui acționar majoritar românesc.

Putem spune că actuala clasă politică a reușit să pună la dispoziția străinilor toate resursele naturale și umane ale poporului român. Astăzi nu mai producem nimic, asemenea domnilor fanarioți, pentru a-și menține funcțiile publice, au preferat să își vândă neamul.

Arpechim Pitești a fost o rafinărie de petrol construită în anul 1969. România deținea cantități importante de petrol dar procura și din alte state, precum Iran. La schimb ofeream produse realizate de economia țării , precum tractoare.

După 1990, rafinăria de la Piteşti a aparţinut, pe rând, de regia Autonomă a Petrolului, de Compania Română de Petrol şi de Societatea Naţională a Petrolului Petrom, companie preluată în 2004 de austriecii de la OMV.

În anul 2006, în urma unei investiţii de peste 40 de milioane de euro, la rafinăria de la Piteşti a fost inaugurată o instalaţie care permitea obţinerea de carburanţi cu conţinut redus de sulf, în conformitate cu standardele europene. În acelaşi an, la Arpechim s-au rafinat 3,4 milioane de tone de ţiţei.

La începutul lui 2007, pe platforma Arpechim mai lucrau aproape 2.500 de salariaţi. Potrivit unui plan de externalizare a serviciilor anunţat de Petrom, numărul lor urma să se reducă la jumătate până la finalul anului. Planul era închiderea activități pentru ca România să ajungă dependentă de importuri, ca acum.

Pe 24 martie 2011, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, urmând să achite salariaţilor disponibilizaţi, pentru plăţi compensatorii şi alte măsuri de protecţie socială, circa 10 milioane de euro.

La un moment dat această rafinărie producea 60% din cantitatea de bitum necesară pentru realizarea drumurilor românești. Acum am ajuns să importăm cea mai mare parte la prețuri foarte mari. În realitate aceasta a fost și miza: achiziția rafinăriei în vederea închiderii deoarece aceasta oferea concurență la produse similare realizate în statele europene.

În anul 2006, Arpechim a rafinat 3,4 milioane tone de petrol, iar în anul 2005 a rafinat 3 milioane de tone.

La această rafinărie lucrau aproape 8.000 de specialiști în domeniul petrolier.

Aceasta este istoria distrugerii economiei românești. Companii străine au cumpărat pe nimic fabricile românești și le-au închis pentru a-și elimina concurența. De vină pentru acest lucru sunt partidele care astăzi formează coaliția de guvernare, PSD și PNL, împreună cu securitatea transformată în serviciu de informații.

Sursa: 4media.info

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.