Depozitele de combustibili ale marinei ruse din Crimeea au fost distruse

best auto leo vaslui

Sâmbătă, armata ucraineană a distrus un important depozit de combustili din Sevastopol, folosit de marina militară a Federației Ruse. Oficialii ucraineni vorbesc despre ”mânia lui Dumnezeu” și despre răzbunare în cazul de la Uman, acolo unde o rachetă rusească a distrus un bloc de locuințe.

În total, zece rezervoare de combustibil au fost complet distruse, iar alte câteva au suferit avarii importante, fiind scoase din uz.

Incendiul care a urmat a fost atât de puternic, încât pompierii nu s-au putut apropia, din cauza căldurii foarte mari degajate.
 

”Distrugerea logisticii duşmanului este unul dintre elementele pregătitoare pentru acţiunile puternice ale forţelor noastre de apărare, care discută despre acest lucru de mult timp. Iar această muncă pregăteşte pentru ofensiva pe scară largă pe care toată lumea o aşteaptă”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comandamentului de sud al armatei ucrainene.

Oficialii militari vorbesc despre faptul că depozitul rusesc de combustibili, a fost distrus cu ajutorul unor drone.

Primarul din Sevastopol, Mikhail Razvozhayev a declarat că armata rusă a distrus o dronă maritimă de suprafață ucraineană care a încercat să atace portul și că o a doua dronă a explodat.

Exploziile au spulberat ferestrele mai multor clădiri de apartamente, dar nu au provocat alte pagube, a precizat el.

Răzbunare pentru atacul de la Uman

Un înalt oficial ucrainean a declarat că baza logistică de la Sevastopol a fost atacată și distrusă, în semn de răzbunare pentru atacul de la Uman, unde o rachetă rusească a distrus un bloc de locuințe, fiind înregistrate 23 de decese.

Andrei Yusov, reprezentantul GUR al Ministerului Apărării al Ucrainei, a relatat acest lucru într-un comentariu pentru mass-media ucraineană.

”Atacul din Sevastopol este pedeapsa lui Dumnezeu, inclusiv pentru civilii uciși în Uman, inclusiv cinci copii. Această pedeapsă va fi pe termen lung. Toți rezidenții din Crimeea ocupată temporar sunt sfătuiți să nu fie aproape de instalațiile militare și de facilitățile care sprijină armata agresorului în viitorul apropiat”, a avertizat oficialul ucrainean.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că armata țării sale va face tot posibilul pentru a se asigura că cei responsabili de atacul de la Uman, să fie trași la răspundere, cât mai curând posibil.

”Sunteți cu toții teroriști și criminali și trebuie să fiți cu toții pedepsiți”, a spus el într-un discurs video , de vineri seara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.