Discuţiile dintre Ministerul Finanţelor şi Comisia Europeană privind taxa de solidaritate, refuzată de OMV Petrom

best auto leo vaslui
Sursa foto: OMV Petrom

Comisia Europeană are nevoie de clarificări suplimentare din partea Ministerului Finanţelor înainte de a răspunde autorităţilor române asupra modului în care se aplică taxa de solidaritate, a transmis CE pentru Profit.ro, transmite News.ro.

Consultările sunt esenţiale pentru a stabili aplicarea contribuţiei de solidaritate şi în cazul OMV Petrom, companie care a anunţat că, potrivit propriei interpretări a situaţiilor sale financiare, nu va trebui să plătească. Cazul, o speţă fiscală complexă care trebuie clarificată de către autorităţile europene, a fost politizat puternic în ultimele săptămâni.

Un oficial al Direcţiei Generale Impozitare şi Uniune Vamală (TAXUD), Benjamin Angel, director pentru Taxare directă, Coordonare fiscală, Analiză şi evaluare economică, va veni la Bucureşti la mijlocul lunii martie pentru a discuta cu autorităţile române o gamă mai largă de aspecte privind politica fiscală a UE, dar vizita nu este „legată în mod special de contribuţia de solidaritate sau de politica energetică a UE, caz în care echipele tehnice ale Comisiei şi ale României sunt în contact pentru a se asigura că Regulamentul este bine aplicat”, a precizat Executivul UE, conform Profit.ro.

Ministerul Finanţelor speră să primească mai devreme de o lună, cât mai este până la vizita oficialului european, un răspuns la a treia întreabare dintre cele transmise Comisiei.

În timp ce primele două întrebări au vizat implementarea regulamentului, iar Comisia a apreciat că acesta a fost transpus corect în legislaţia naţională, a treia întrebare este cea de care depinde dacă OMV Petrom va plăti taxa sau nu.

Sursa: G4media.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.