DOCUMENT Ministrul Transporturilor a permis în ultimii ani amânarea reviziilor tehnice generale la CFR Călători, cu până la șase luni/ Grindeanu: „Ordinul de ministru se referă doar la vagoane, nu și la locomotive”/ După accidentul de la Galați, Grindeanu a cerut verificări tehnice de urgență
În urma accidentului feroviar din Gara Galați, Sorin Grindeanu a solicitat CFR Călători să demareze urgent o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz, deși, atât în anul 2022, cât și în 2023, ministrul Transporturilor a semnat două ordine prin care a permis amânarea reviziilor tehnice generale sau reparațiilor planificate pentru vagoanele de călători cu până la șase luni.
Prin ordinul de ministru semnat în martie 2022, „pentru vagoanele de călători scadente la reparații planificate de tip revizie tehnică generală – RTG sau de tip reparație planificată – RP în perioada 1 aprilie 2022-31 decembrie 2022, termenul de reparație planificată se poate prelungi prin majorarea normei de timp cu cel mult 6 luni”.
De asemenea, un alt ordin de ministru din martie 2023 prevedea același lucru pentru perioada 15 martie 2023-31 decembrie 2023.
Sorin Grindeanu a declarat pentru G4Media că ordinul de ministru se referă doar la vagoane, nu și la locomotive, și a fost dat pentru a „prioritiza reparațiile la vagoane”:
„Ordinul de ministru se referă doar la vagoane nu și la locomotive. Acest Ordin a fost emis la solicitarea CFR Călători care a motivat că sunt foarte multe vagoane și putine unităti de reparație. Ca atare au avut nevoie de acest act pentru a prioritiza reparațiile la vagoanele care sunt cele mai supuse riscului. Prin acest document li se ofera celor de la CFR Călători să decaleze pentru o perioadă scurtă de timp reparațiile la vagoanele care nu au probleme iminente ce țin de siguranța în trafic”, a declarat ministrul Grindeanu la solicitarea G4media.
„În ceea ce privește locomotivele, nu s-a dat niciun ordin de decalare a reparațiilor pentru că o funcționare defectuosă a acestora prezinta un risc real. La nivelul conducerii MTI a existat încă din 2022 deschidere fața de solicitarile CFR Calatori. Li s-a acceptat creșterea prețurilor la biletele de tren atunci când au cerut, pe motiv că nu au suficiente resurse financiare pentru operare și mentenanță”, a mai precizat Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor mai precizează că „au fost demarate achiziții de material rulant nou și s-au făcut eforturi pentru ca fondurile necesare reparațiilor materialului rulant existent să fie eligibile”.
„Iar aici trebuie să subliniez că anul trecut (2022), echipa MTI a aprobat modificările legislative necesare pentru ca CFR Călători să fie eligibilă pentru finanțare europeană din PNRR pentru reparații de locomotive și vagoane. Ca atare este acum posibilă declanșarea procedurilor de contractare a serviciilor de reparație. În concluzie MTI sprijină permanent CFR Călători, dar gestionarea tehnică și operațională a acestei Companii trebuie realizată de managementul său”, a mai declarat ministrul Transporturilor pentur G4Media.
„Vreau doar să mai precizez că pentru a evita evenimentele feroviare este deja în procedură de avizare la nivelul Ministerului promovarea proiectului de Lege privind inspecția tehnică. Prin acest proiect, a cărui elaborare a început anterior situației de la Galați, se va limita la minimum introducerea în circulație a materialului rulant care nu a trecut prin procesul de reparație planificat”, a conchis Sorin Grindeanu.
Sâmbătă, după accidentul feroviar din Gara Galați, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, ministrul Transporturilor a cerut „de urgență” o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz:
„În urma incidentului din această seară din Gara Galați, până la clarificarea cauzelor producerii acestuia și, având în vedere că este al doilea accident feroviar produs într-un timp foarte scurt, am decis următoarele:
- să solicit CFR Călători să demareze urgent o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz.
- de altfel, în urma incidentului de la Teleorman, am dispus reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă începând cu luna aprilie.
În calitate de ministru al Transporturilor al Infrastructurii consider că prioritatea CFR Călători este, în primul rând, siguranța călătorilor!” , a declarat Grindeanu după tragedia feroviară.
Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, a transmis ulterior un comunicat prin care susține că îşi asumă „acţiunea sau inacţiunea” oricărui angajat al companiei, constatată de către organele de cercetare. Preoteasa spune că nu își poate asuma, însă, subfinanţarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani.
„ Îmi voi asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare și care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani! Profund îndurerat, transmit și pe această cale condoleanțe familiei îndoliate și întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!”, a precizat şeful CFR Călători, Traian Preoteasa.
Reamintim că sâmbătă seara, în jurul orei 19.15, o garnitură de tren a fost izbită cu viteză puternică de locomotiva care urma să fie cuplată pentru cursa Galați – Mărășești (Vrancea). În urma impactului, o femeie în vârstă de 53 ani – conductorul trenului implicat care avea o vechime în conducerea trenurilor de călători de peste 15 ani – a decedat la spital. Alte trei persoane care se aflau în vagonul lovit de locomotivă au fost rănite.
Poliștii au deschis dosar penal în acest caz.
Sursă:g4media.ro