După turneul din Africa, președintele Iohannis pleacă în Dubai

best auto leo vaslui

După turneul din Africa, președintele Klaus Iohannis va mai sta în România aproximativ o săptămână, apoi va decola spre Dubai.

Pe 4 decembrie, Klaus Iohannis va fi la Madinat Jumeirah Conference Centre Dubai, unde va susține un discurs în cadrul COP 28.

Despre Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice au discutat liderii UE la Consiliul European din 26-27 octombrie, unde au evidențiat eforturile de răspuns ale Uniunii la schimbările climatice.

Șeful statului tocmai ce a încheiat un turneu în Africa unde a vizitat mai multe țări

Iohannis  a fost în perioada 14-23 noiembrie într-o serie de vizite în Africa, respectiv în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania și Republica Cabo Verde şi în Republica Senegal.

„Vizitele Președintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat”, preciza Administrația Prezidențială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.