Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat definitiv de dosarul finanțării din șpagă a campaniei lui Traian Băsescu

best auto leo vaslui

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv calea extraordinară de atac prin care DNA a contestat decizia de încetare a procesului penal în dosarul finanţării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.

Astfel, Elena Udrea şi Ioana Băsescu, condamnate în prima instanță la 8 ani, respectiv 5 ani de închisoare, scapă de acest dosar pe motiv că faptele s-au prescris.

Decizia a fost luată joi de instanța supremă, care a respins ca nefondat recursul în casaţie formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei luate în 11 iulie tot de Înalta Curte de Casație și Justiție, de încetare a procesului penal deoarece a intervenit prescripția.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată în 2017 pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.