Elon Musk a vrut să taie accesul Ucrainei la Starlink și s-a trezit cu o amendă

best auto leo vaslui

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a propus vineri o sancţiune civilă de 175.000 de dolari împotriva SpaceX, pentru că nu a transmis agenţiei unele date legate de siguranţă înainte de lansarea unor sateliţi Starlink în august 2022, transmite Reuters. Această amendă vine la câteva zile, după ce Elon Musk a spus că nu va mai permite Ucrainei accesul la Starlink pentru că nu dorește un al Treilea Război Mondial. Ulterior, Musk s-a răzgândit, dar poziția lui publică a rămas.

FAA a spus că SpaceX trebuie să trimită informaţiile, cunoscute sub numele de date despre traiectoria analizei coliziunilor de lansare, direct agenţiei, cu cel puţin şapte zile înainte de o încercare de lansare, informează News.ro.

Datele sunt folosite pentru a evalua probabilitatea ca vehiculul de lansare să se ciocnească de unul dintre miile de obiecte urmărite care orbitează Pământul.

SpaceX are la dispoziţie 30 de zile pentru a răspunde FAA, după primirea notificării de penalizare.

Compania nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Sancţiunea propusă este cea mai recentă criză de tensiuni între SpaceX şi FAA, deoarece rapiditatea cu care efectuată compania lansările testează reglementările de lansare şi revenire pe Pământ a rachetelor din SUA.

În 2020, FAA a constatat că SpaceX a încălcat regulamentele de lansare pentru că a permis decolarea unui prototip al rachetei uriaşe Starship a companiei fără a obţine aprobarea datelor cheie care implică raza potenţială a exploziei vehiculului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.