Guvernatorul Rezervaţiei Delta Dunării: Nu avem niciun fel de informare despre lucrările de pe canalul Bâstroe/ Cred că în curând vom avea şi o poziţie oficială asumată pentru că mai multe ministere din ţara vecină vorbesc diferit despre aceeaşi problemă

best auto leo vaslui

Guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Gabriel Marinov, a declarat pentru News.ro că instituţia pe care o conduce nu a primit nicio informare despre lucrările pe care Ucraina le face pe canalul Bâstroe, precizând că el crede că în curând va exista şi o poziţie oficială din ţara vecină în legătură cu această situaţie, având în vedere că până în prezent mai multe ministere de la Kiev vorbesc diferit despre aceeaşi problemă.

“Nu aş vrea să iau un subiect terţ înainte de a-l lămuri pe cel de bază şi anume lucrări se desfăşoară în zonă. Cel puţin Rezervaţia Biosferei Delta Dunării nu a fost înştiinţată cu privire la anumite lucrări ce s-au desfăşurat sau sunt în curs de desfăşurare. Nu avem niciun fel de informare în acest sens, iar pe de altă parte ceea ce vedem noi prin constatare directă, respectiv faptul că în anumite momente, pe perioade scurte de timp, una, două zile, pe distanţe scurte, de câteva mile marine se desfăşoară lucrări la fel în ca în ultimii ani, sunt lucrări de întreţinere. Nu ştim cu ce avem de-a face deocamdată”, a afirmat Gabriel Marinov. 

El a precizat că în spaţiul public au apărut informaţii contradictorii în legătură cu lucrările care au loc pe canalul Bâstroe. 

“În spaţiul public au apărut informaţii destul de contradictorii, ba se menţionează că a fost înştiinţată o instituţie din partea română, ba există acel comunicat al ministerului Infrastructurii că s-a mărit adâncimea canalului Bâstroe. Din păcate, nu avem cum să constatăm astfel de lucrări, nu putem vedea decât intrarea pe şenalul Bâstroe, pe canalul lor navigabil, iar ceea ce se întâmplă dincolo de această intrare până la mare e ascuns privirilor noastre. Dacă am fi fost informaţi cu privire la astfel de lucrări, noi sau altă instituţie a statului român cu siguranţă trebuia ataşată acestei informări şi solicitarea de discuţii pe un proiect concret, lucru care nu s-a întâmplat. Ar trebui să ştim clar despre ce vorbim”, a mai declarat guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

El crede că în curând va exista şi o poziţie oficială a Ucrainei în legătură cu această chestiune. 

“Problema este preluată de ministerul de Externe şi tratată în mod responsabil. Eu cred că în curând vom avea şi o poziţie oficială de data asta asumată pentru că mai multe ministere din ţara vecină vorbesc diferit despre aceeaşi problemă. Nu au un punct de vedere comun şi nu au o poziţie fermă şi concretă”, a mai afirmat Gabriel Marinov. 

Ministerul ucrainean al Infrastructurii anunţă că adâncimea Canalului Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 m, ”o mare oportunitate pentru capacitatea fluvială a Dunării”, deşi Ambasada Ucrainei la Bucureşti a susţinut că este vorba doar despre lucrări de întreţinere a căii navigabile.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.