Iar e scandal în USR – Lista pentru europarlamentare este prea scurtă – Ciolanul este prea mic pentru USR

best auto leo vaslui

Vlad Gheorghe, unul dintre cei mai activi şi cunoscuţi europarlamentari USR, vine cu o primă poziţie după ce conducerea formaţiunii a făcut publică lista de candidaţi pentru europarlamentare, listă pe care numele său nu se regăseşte.

Într-o amplă postare pe Facebook, Vlad Gheorghe transmite practic că în sânul partidului democraţia este doar mimată. Acuzaţiile lui vin în contextul în care înainte de alegerile europarlamentare anterioare, USR a organizat „primaries” respectiv dezbateri în cadrul cărora fiecare candidat şi-a prezentat platforma iar membrii partidului au decis, prin vot, cine să fie pe lista candidaţilor, lucru care acum nu s-a mai întâmplat.

Iată ce a scris acesta: „Nu putem cere eliminarea ‘specialilor’ care căpuşează bugetul României când în propria ogradă unii-s ‘mai egali’ decât alţii. Nu putem spune românilor să iasă în număr cât mai mare la vot, că votul lor contează când simulăm cu greu o democraţie internă. Nu putem salva România de partidele vechi şi de metehnele lor când le preluăm şi pentru ‘ai noştri’”

Redăm integral postarea lui Vlad Gheorghe:

Astăzi am un răspuns pentru toţi cei care m-aţi întrebat de ce nu sunt pe lista USR pentru alegerile europarlamentare. Răspunsul simplu: nu aveam cum să fiu pe o listă rezultată altfel decât prin votul colegelor şi colegilor mei. Răspunsul complicat şi dureros este că niciodată nu voi valida cu bună-ştiinţă un demers contrar statutului (Constituţia unui partid).

Sunt jurist şi nu pot participa sau susţine o listă – oricine ar fi pe acea listă – când este foarte clar cum anume trebuie determinaţi candidaţii la alegerile europarlamentare: prin vot. Atenţie, toţi candidaţii, nu locurile 5-10, ultimii 20 şi alte variante de ”portiţe” şi acrobaţii logice fără nicio valoare juridică.

Nu am intrat în politică să fiu pe o listă, ci ca să schimbăm ţara asta în bine. În 2016 am reuşit o premieră, să spargem blocada partidelor care de zeci de ani au batjocorit votul românilor tot reciclând aceiaşi oameni pe listele de partid, din funcţie în funcţie, în timp ce România se golea de milioane, oameni buni plecaţi peste hotare pentru respect şi un trai decent. În 2018 am reuşit o altă premieră: prima campanie internă reală a unui partid şi desemnarea democratică a celor care cereau votul românilor la alegerile europarlamentare din 2019.

Am primit încrederea şi votul românilor pentru că nu doar le-am promis, ci le-am şi arătat că suntem ALTFEL. Că pentru noi contează principiile, regulile, în faţa cărora toţi suntem egali.

Nu putem cere eliminarea ”specialilor” care căpuşează bugetul României când în propria ogradă unii-s ”mai egali” deât alţii. Nu putem spune românilor să iasă în număr cât mai mare la vot, că votul lor contează când simulăm cu greu o democraţie internă. Nu putem salva România de partidele vechi şi de metehnele lor când le preluăm şi pentru ”ai noştri”.

Veţi auzi, probabil, că ”m-am ofticat”, că am un interes personal, că nu am bască şi altele asemenea. Realitatea este că am preluat mandatul de europarlamentar în noiembrie 2020 şi în nici trei ani am făcut auzită vocea românilor în Parlamentul European – de la şoferii de camion până la activiştii de mediu, am iniţiat Procurorul Verde European – DNA-ul Pădurilor la nivel UE, am negociat susţinere pentru România în Schengen şi am obţinut o rezoluţie votată zdrobitor în Parlamentul European, am adus colegi din alte ţări europene să vadă dezastrul din pădurile României şi să ne ajute să le salvăm, am pus presiune constantă pe autorităţile din ţară să respecte legea şi pe români, am informat corect şi constant românii despre ce se întâmplă la Bucureşti şi la Bruxelles, am devenit o sursă de încredere pentru presa din ţară şi din UE, am muncit pentru ca activitatea şi bugetul Parchetului European şi legislaţia europeană anti-corupţie să fie prioritare, am iniţiat şi susţinut confiscarea averilor şi reconstrucţia Ucrainei cu bani ruseşti, nu ai românilor şi celorlalţi cetăţeni europeni.

Asta este pentru mine lista care contează şi la care lucrez în continuare. Iar mesajele de apreciere şi susţinerea voastră în această perioadă îmi dovedesc că am făcut alegerea corectă.

România merită să luptăm pentru ea! Şi să ştiţi că suntem mai mulţi decât cei care vor să ne facă să credem că e totul pierdut sau cei care se mulţumesc cu câteva procente, să le ajungă pentru ”listă”. Da, e greu, da, e obositor, frustrant, dar nu putem câştiga dacă ne abatem de la lege, de la valori, de la promisiunile făcute.

Continuăm! Să fim sănătoşi, să putem munci pentru viitorul mai bun pe care ni-l dorim cu toţii pentru noi şi copiii noştri. Vă mulţumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.