Investițiile străine directe realizate în România în 2022 ating doar 10 miliarde de euro

best auto leo vaslui

Investitorii străini ocolesc România, birocrația și corupția fiind principalele motive pentru care se întâmplă acest lucru.

PSD și PNL au creat un stat disfuncțional din care au plecat peste 5 milioane de români.

În anul 2022 investițiile străine direct au fost mai mici de 10 miliarde de euro. Suma este una derizorie dacă ar fi să ne raportăm la PIB-ul României, un PIB realizat din consum, împrumuturi și export de forță de muncă, nu din producție.

În România ca să obții o autorizație de construire poate dura și câțiva ani, ori investitorii își doresc să facă investiții astăzi și nu pentru generația următoare.

Corupția din interiorul statului român reprezintă o altă mare problemă. Aceasta este legată direct de birocrație, adică se solicită prea multe avize, acorduri și formulare. Investitorii străini nu sunt obișnuiți ca să li se bage mâna în buzunar de fiecare dată când intră într-o instituție.

Datorită acestui lucru se preferă state precum Ungaria sau Polonia, acolo unde vorba este vorbă și în doar câteva luni investiția poate să fie funcțională.

sursa:4media.info/https://4media.info/investitiile-straine-directe-realizate-in-romania-in-2022-atinge-doar-10-miliarde-de-euro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.