Ioana Ramona Bruynseels (AUR), despre falimetul agriculturii românești: Principala temă a acestor proteste o reprezintă sloganul – ”Producem scump, vindem ieftin!”

best auto leo vaslui

Se mișcă țara. Nimeni nu îi mai poate opri. Pe vremuri, CFR-ul era considerată a doua armată a țării, însă guvernele postdecembriste au avut grijă să distrugă căile ferate române și să le fure grupele de muncă ceferiștilor. În aceste zile descoperim că fermierii sunt a doua armată a țării, dar și această categorie socială este distrusă de politicile distopice ale urmașilor FSN.

Protestele fermierilor din România, inițiate în urma nemulțumirilor legate de condițiile de trai precare și politicile guvernamentale neprielnice agriculturii, au luat o amploare fără precedent și s-au transformat acum într-o revoltă națională care a captat atenția întregii țări.

Fermierii din întreaga țară au fost aduși împreună de nevoia lor comună de a-și apăra drepturile și de a solicita măsuri concrete guvernării PSD/PNL. Principala temă a acestor proteste o reprezintă sloganul: ”Producem scump, vindem ieftin!”

Cerealele ieftine din Ucraina, dobânzile uriașe la inputuri, măsurile GAEC 7 și 8, subvențiile neplătite la timp, creditarea deficitară, i-a aruncat pe fermierii noștri pe marginea prăpastiei. Practic, au ajuns la faliment fiind forțați să își vândă fermele la prețuri de nimic către bănci și corporații străine. Guvernanții noștri au avut grijă de corporațiile străine, în timp ce fermierul român a fost lăsat de izbeliște. Așa am ajuns în situația în care 40% din terenurile agricole să fie deținute de străini, iar această pondere este în creștere.

Protestele fermierilor au primit sprijin din partea societății civile, iar amploarea lor a continuat să crească pe măsură ce mesajul s-a răspândit în întreaga țară. Revolta națională a fermierilor a adus împreună mii de oameni în stradă, iar manifestațiile pașnice au devenit un simbol al unității lor în lupta pentru drepturile agricultorilor.

În ciuda eforturilor guvernului de a aborda cerințele fermierilor, aceștia rămân hotărâți să continue protestele până când vor obține garanții clare și măsuri concrete pentru îmbunătățirea situației agriculturii în România.

Fermierii reprezintă o parte esențială a economiei țării și au dreptul de a fi tratați cu respect. Revolta națională a fermierilor din România ne amintește cu putere că este necesar să se asculte vocile acestor oameni și să se ia măsuri pentru a le asigura un viitor prosper.

Noi, cei de la AUR, îndemnăm guvernul și toate părțile implicate să abordeze cu seriozitate preocupările fermierilor și să înceapă dialogul pentru a găsi soluții adecvate care să îmbunătățească situația agriculturii în țara noastră. A trecut vremea promisiunilor și a vorbelor goale. Ori se trece la fapte ori e timpul ca actuala clasă politică să plece acasă. Acum!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.