Italianul care ataca fetițele venite în vizită la fiica sa. A agresat sexual trei copile

best auto leo vaslui


Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, este acuzat de agresiune sexuală și a fost arestat preventiv. Fetițele agresate sunt prietene cu fiica acestuia, iar individul a profitat pentru a le abuza.

Un cetățean italian stabilit în Bârlad, județul Vaslui, a șocat comunitatea când a ieșit la iveală faptul că a agresat sexual trei copile. Se numește Bruno Caruso, are o fetiță de opt ani și locuiește cu mama ei în România.

Anchetatorii îl acuză că a agresat trei fetițe, toate prietene cu fiica sa, o fată de 8 ani, iar pe cel puțin una dintre acestea a atacat-o când venise în vizită. Italianul în vârstă de 58 de ani a plecat trei luni din țară după ce a fost reclamat la Poliție de mama uneia dintre victime. Când a revenit în România, a fost arestat sub acuzația de agresiune sexuală.


Potrivit unor surse judiciare, copilele agresate sexual erau prietene cu fiica acestuia și petreceau timp împreună. Italianul a profitat de ocazie pentru a le abuza. Una dintre fapte ar fi avut loc chiar în locuința acestuia.

Bărbatul de 58 de ani a încercat să scape de răspunderea penală pentru ce a făcut și a fugit din țară. Polițiștii îl dăduseră însă în urmărire, iar când a revenit în România, a fost reținut și apoi arestat preventiv.

Italianul le-a cerut judecătorilor fie să fie plasat în arest la domiciliu, fie sub control judiciar, dar instanța a apreciat că faptele comise de acesta sunt extrem de grave și l-au trimis în spatele gratiilor. Decizia a a fost atacată de Bruno Caruso la instanța superioară.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului B.C. pentru durata de 30 zile începând cu data de 03.09.2022 şi până la data de 02.10.2022 inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea de luare a măsurii preventive mai uşoare, incluzând arestul la domiciliu sau control judiciar”, a decis Judecătoria Bârlad.

După trauma suferită în urma celor petrecute, fetițele agresate sexual primesc consiliere psihologică.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.