Joe Biden vrea cel mai mare buget de apărare pe timp de pace – 886 miliarde de dolari vor include și fonduri suplimentare pentru Ucrainei
Preşedintele american Joe Biden a cerut Congresului pentru 2024 cel mai mare buget de apărare pe timp de pace, 886 miliarde de dolari, care include o majorare cu 5,2% a plăţii militarilor şi cel mai mare buget de până acum pentru cercetare şi dezvoltare, dar şi fonduri suplimentare pentru muniţii, a căror necesitate a fost evidenţiată de războiul din Ucraina.
Cererea lui Biden prevede 842 miliarde de dolari pentru Pentagon şi 44 miliarde pentru programe legate de apărare ale FBI, Departamentului Energiei şi altor agenţii.
Congresul a semnalat, aşa cum o face adesea, că va suplimenta cheltuielile militare peste cele solicitate de Biden pe parcursul procesului de aprobare, întins pe mai multe luni, pe care această cerere l-a declanşat.
Atât Congresul, cât şi administraţia au în atenţie un posibil război prelungit în Ucraina şi potenţiale conflicte viitoare cu Rusia şi China.
Acest buget va fi primul prin care se vor achiziţiona rachete şi alte muniţii prin contracte multianuale, o procedură folosită de obicei pentru avioane şi nave. Pentagonul semnalează astfel o cerere de durată către producători de top de muniţii precum Raytheon Technologies Corp, Lockheed Martin Corp şi Aerojet Rocketdyne Holdings Inc.
Războiul din Ucraina a arătat armatei SUA că are nevoie de rezerve mai mari de anumite tipuri de muniţii, ceea ce explică contractele multianuale care ar putea fi folosite şi într-un potenţial conflict militar cu China.
Până acum, banii pentru muniţiile trimise Ucrainei, inclusiv Javelin şi GMLRS (Guided Multiple Launch Rocket System), au fost asiguraţi cu 35,7 miliarde de dolari din fonduri suplimentare aprobate în 2022. Ajutorul Pentagonului pentru Ucraina în buget este acelaşi ca şi anul precedent. Dacă vor fi necesare finanţări suplimentare pentru Ucraina, poate fi înaintată o cerere adiţională, a afirmat oficialul menţionat.
Bugetul pe 2024 se laudă cu fonduri de amploare istorică pentru cercetare şi dezvoltare pentru Pentagon – 145 miliarde de dolari destinate pentru armamente noi precum rachete hipersonice, care sunt lansate în straturile superioare ale atmosferei şi nu pot fi detectate nici de cele mai avansate radare. Rusia a folosit astfel de rachete în Ucraina.