Ligia Deca: Promisiunea a fost onorată: începând de astăzi, cadrele didactice din România primesc salariile majorate

best auto leo vaslui
FOTO: Facebook

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă că, începând de vineri, cadrele didactice primesc salariile majorate, în urma adoptării OUG prin care s-a acordat o creştere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic.

”Promisiunea a fost onorată: începând de astăzi, cadrele didactice din România primesc salariile majorate! Primul salariu majorat a fost virat chiar astăzi în contul angajaţilor din sistemul de învăţământ. Demersul a fost posibil în urma OUG adoptate de Guvern, prin care este acordată o creştere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic (1.300 lei brut pentru fiecare funcţie didactică, indiferent de vechime sau de grad)”, a arătat Ligia Deca, vineri, într-o postare pe Facebook.

Ea a adăugat că majorările salariale reprezintă ”încă o dovadă a faptului că rolul cadrelor didactice este unul deosebit de important pentru un sistem educaţional de calitate”.

”Eu voi face tot ce ţine de mine pentru a susţine profesorii din România. Le mulţumesc cadrelor didactice pentru implicare şi pentru că reprezintă modele pentru elevii noştri!”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirma, în 12 iunie, că Guvernul a adoptat în şedinţă două Ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de cadrele didactice, pentru a avea încredere că rolul lor este recunoscut. Ea spunea că, prin creşterea salariilor cu 1.300 de lei brut, se asigură ”o abordare mai echitabilă”. ”În esenţă, dacă pe medie creşterea este puţin peste 25%, vedem creşteri importante la debutanţi, care au cea mai mare creştere procentuală, 31,7%”, explica Ligia Deca.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.