Lupta eroică pentru schimbare: Povestea Elenei Ciulei și bătălia pentru un mediu mai curat în România

best auto leo vaslui

In Podcast-ul: “Drumul către realizare” am invitat alături de noi o doamnă de poveste. Elena Ciulei are 58 de ani este soție, mamă și o femeie de afaceri cu o perseverență nemaivăzută. Am invitat-o la noi pentru a împărtăși cu dumneavoastră o adevărată lecție de viață din care sigur aveți ce învața. Elena este o mama eroină ca toate mamele de fapt, însă fetița ei s-a născut cu Tetrapareză spastică o boală cu care nu reușea să lupte în spitalele din România așa că a decis să schimbe aceasta situație și să lupte in alta țară pentru sănătatea copilului său. A ales Italia pentru că fratele ei locuia deja acolo și pentru că mai fusese în vizită prin anumite regiuni si o fascinase frumusețea acestei țări. Ajunsă acolo și-a găsit repede un loc de muncă iar în doi ani reușise deja să își facă fetița din ce în ce mai bine. Elena a avut norocul să găsească un om extraordinar, un italian care a reușit să o cucerească și cu care s-a recăsătorit. Deși avea tot ce își dorea in Italia, de câte ori avea ocazia se reîntorcea in satul ei natal. Dorul de casă e mare și arzător zicea ea, iar tot călătorind cu fica ei din Italia în România vedea cum țara ei se pierdea și arata din ce în ce mai rău. Se gândea tot timpul ce ar putea să facă pentru a îmbunătăți lucrurile și a scoate orașul ei drag din mizerie. ,,Eram în tren cu fetița mea și gara din Bârlad efectiv m-a lăsat fără cuvinte. Erau mormane de gunoaie și oamenii care căutau prin mizerie să găsească mâncare” Se gândea tot timpul de ce in alte țări această mizerie nu se vede și de ce in România este atât de mult gunoi vizibil. Și-a întrebat soțul italian care și aceasta era degustat de mizeria pe care o vedea peste tot. ,,De ce in Italia acest gunoi nu există?” Iar răspunsul acestuia a fost: ,, Pentru că noi avem 56 de incineratoare care reciclează și distrug gunoiul ” Din momentul in care a auzit acest lucru, Elena a fost sigura că va aduce și în județul Vaslui o tehnologie de cea mai bună calitate pentru a scoate orașul ei drag din mizerie. A muncit mult și s-a luptat enorm pentru a reuși acest lucru. Fiindcă nu a reușit să beneficieze de fonduri europene a căutat fonduri private. A reușit să găsească parteneri de afaceri care să creadă în visul ei și i-a adus în România pentru a semna contractele cu autoritățile locale din județul Vaslui care erau în parteneriat și erau chiar majoritari deși ei ofereau doar terenul unde ar fi trebuit să se construiască laboratorul cu incineratoarele. Elena a muncit enorm să aducă la ea in Vaslui o tehnologie avansată, o tehnologie care putea sa recicleze gunoiul și să folosească până și cenușa rămasă din care se puteau face cărămizi, pavele și așa mai departe. Iar cel mai important lucru era procesul prin care aceste mașinări puteau produce curent electric și apa caldă. Economia se mișca, zeci de oameni aveau un loc de muncă și poluarea mediului dispărea. Draga noastră doamnă a crezut cu tot sufletul în asta și mai aștepta doar un certificat de urbanism de la autoritățile locale. În schimb a primit doar un e-mail prin care era anunțată că în ședința de consiliu s-a decis respingerea definitivă a acestui proiect. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată și bruscă. A fost un șoc pentru ea și partenerii de afaceri cu care lucrase la acest proiect de 70 de milioane de Euro. Fără nici măcar o explicație, fără să fie prezenți și ei la această ședință cu toate că făceau toți parte dintr-un parteneriat… autoritățile au avut grijă să distrugă orice vis.  Elena nu s-a dat bătută a mai încercat și în alte județe a ajuns și la București dar degeaba. Nimeni nu i-a acordat încredere. A fost contactată de mai multe persoane care îi explicau că nu are nicio șansă să reușească aici în România cu un asemenea proiect măreț pentru că nu se dorește acest lucru.  Momentul in care Elena a înțeles că nu mai poate face nimic și că se lupta efectiv cu morile de vânt a fost atunci când un alt antreprenor reușise să deschidă la Brașov un laborator asemănător. Timp de doi ani cât a fost deschis acest laborator lucrurile mergeau perfect. Gunoiul dispărea, totul era reciclat, oamenii munceau, profitul exista, poluare zero. Cu toate acestea după doi ani autoritățile au decis să nu-i mai ofere documentul care atesta ca priectul poate continua fără probleme. Atunci a înțeles Elena că e momentul să se oprească și să își continue viața. Efectele negative s-au simțit pentru ea și ceilalți parteneri unu dintre chiar îmbolnăvindu-se de supărare. Morala acestei întâmplări e simplă. Există oameni puternici și buni care își doresc să schimbe ceva in aceasta lume, oameni care își dedică toată viața pentru comunitate, pentru pământ, pentru a face lucruri minunate. Păcat că există și ceilalți oameni…..pentru care interesele personale sunt mai importante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.