MAE: Ministrul francez de Externe i-a prezentat omologului român rezultatele discuţiilor avute cu ocazia vizitei preşedintelui francez în China/Aurescu a subliniat importanţa apelurilor comunităţii internaţionale ca Beijingul să aibă conduită responsabilă

best auto leo vaslui

Ministrul francez de Externe Catherine Colonna i-a prezentat omologului român rezultatele discuţiilor avute cu ocazia vizitei preşedintelui francez în China, la rândul său Bogdan Aurescu subliniind importanţa apelurilor comunităţii internaţionale ca Beijingul să aibă conduită responsabilă, precizează MAE după întâlnirea pe care cei doi miniătri au avut-o cu ocazia escalei făcute la Bucureşti de către preşedintele Franţei, la întoarcerea din China.

”Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, 8 aprilie 2023, la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Franceze Catherine Colonna, cu prilejul escalei tehnice la Bucureşti a Preşedintelui Republicii Franceze Emmanuel Macron, la întoarcerea din vizita efectuată de acesta în Republica Populară Chineză. Cu ocazia discuţiilor, ministrul francez al afacerilor externe i-a prezentat detaliat omologului român Bogdan Aurescu rezultatele discuţiilor franco-chineze din cadrul vizitei Preşedintelui francez în China, cu accent pe poziţionarea Chinei faţă de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În acest cadru, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa apelurilor comunităţii internaţionale ca Beijingul să aibă o conduită responsabilă, în conformitate cu calitatea sa de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, faţă de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, plecând de la diferenţierea evidentă dintre statutul Ucrainei, ca victimă a agresiunii, şi al Rusiei, ca stat agresor, precum şi ca Republica Populară Chineză să nu livreze armament şi muniţie Rusiei”, transmite MAE.

Miniştrii Aurescu şi Colonna au discutat totodată despre situaţia de securitate generată de agresiunea rusă şi, în acest context, despre pregătirea Summitului aliat de la Vilnius din iulie 2023.

Ministrul Aurescu a subliniat – iar omologul francez a împărtăşit această evaluare – importanţa concretă pentru consolidarea Flancului Estic a ridicării la nivel de brigadă a Grupului de Luptă NATO din România, condus de către Franţa, respectiv a prepoziţionării de echipamente militare, în conformitate cu deciziile Summitului de la Madrid din 2022 referitoare la întărirea posturii de descurajare şi apărare pe Flanc. Ministrul român de externe a reiterat aprecierea deosebită a României pentru rolul jucat de Franţa, ca partener strategic puternic al ţării noastre, la conducerea Grupului de Luptă din România şi pentru securitatea României.

Ministrul Aurescu a prezentat totodată, în acest cadru, obiectivele Conferinţei pentru Securitate la Marea Neagră din cadrul Platformei Internaţionale Crimeea, pe care o va găzdui la Bucureşti pe 13 aprilie, împreună cu omologul ucrainean Dmytro Kuleba şi miniştrii apărării din cele două ţări.

Un loc important în cadrul discuţiilor l-a avut şi aderarea României la spaţiul Schengen, ministrul român de Externe prezentând detaliat stadiul demersurilor României în acest scop, evaluarea perspectivelor de evoluţie ale dosarului şi a mulţumit pentru sprijinul activ al Franţei. La rândul său, ministrul Colonna a reiterat susţinerea fermă a Franţei pentru acest obiectiv şi a asigurat de continuarea foarte activă a demersurilor părţii franceze la nivel european, mai ales pe lângă Austria.

De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre măsurile comune ale celor două ţări pentru susţinerea Republicii Moldova, statul cel mai afectat, după Ucraina, de efectele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, cu accent pe consolidarea rezilienţei, capacităţii de apărare şi a sprijinirii parcursului său european. Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea României asupra situaţiei din Republica Moldova, ale cărei autorităţi au gestionat profesionist, calm şi responsabil recentele acţiuni destabilizatoare orchestrate de Rusia.

Aurescu ăi Colonna au discutat detaliat despre pregătirea Summitului Comunităţii Politice Europene pe care Chişinăul îl va găzdui pe 1 iunie, precum şi a celei de-a patra reuniuni ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chişinău în toamna acestui an, fiind de acord cu privire la valoarea adăugată deosebită a acestei iniţiative lansate în 2022 şi co-prezidate de ministrul Bogdan Aurescu şi omologii francez şi german.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.