Maia Sandu: ”Pacea va birui! Puterea noastră este în lucrurile care ne unesc şi ne fac mai buni unii cu alţii”
Preşedinta Maia Sandu a afirma, în mesajul transmis cu prilejul Paştelui, că puterea oamenilor stă în lucrurile care îi unesc și care îi fac mai buni unii cu alţii, ea referindu-se şi la înaintaşii care au ţinut vii tradiţiile neamului, ”ca pe o legătură trainică între oamenii acestui pământ”, transmite News.ro.
Mesajul liderului de la Chişinău este însoţit de un scurt film în care se derulează imagini cu Maia Sandu îmbrăcată în costum popular, încondeind ouă alături de copii şi rememorând atmosfera sărbătorilor de Paşte din vremea copilăriei sale.
”Astăzi, când creştinii ortodocşi marchează Paştele, şefa statului a dorit tuturor să întâmpine această sărbătoare cu credinţă, reuniţi, luminaţi de îmbrăţişările celor dragi şi încrezători că binele mereu învinge răul şi că pacea va birui”, transmite Preşedinţia Republicii Moldova.
„Înaintaşii noştri au ţinut vii tradiţiile neamului nostru ca pe o legătură trainică între oamenii acestui pământ. Acum e rândul nostru să ducem mai departe moştenirea ce ne leagă. Aceasta este puterea noastră – lucrurile care ne unesc şi ne fac mai buni unii cu alţii. Hristos a înviat!”, a urat Maia Sandu.