Maria, o fată de 14 ani, a fost ucisă când mergea la colindat. Ea va fi înmormântată în rochie de mireasă

best auto leo vaslui

Maria Alexandru, fata ucisă când se ducea la colindat, va fi înmormântată în rochie de mireasă, iar reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi cei ai Primăriei Truşeşti, se vor ocupa de tot, informează Antena3.

„Noi am discutat, dacă mama nu are posibilități financiare o vom înmormânta noi, așa procedăm de obicei”, a declarat Doina Nacu, directorul DGASPC.

Potrivit sursei citate, mama fetei ar fi transmis că nu are posibilități financiare pentru înmormântare, iar angajații DGASPC se vor ocupa inclusiv de cumpărarea unei rochii de mireasă în care adolescenta să fie înmormântată.

Maria Alexandru a fost ucisă în data de 31 decembrie 2022 și va fi înmormântată la Trușești, aceasta fiind dorința celorlalți frați.

Maria era o adolescentă preocupată de școală și era apropiată de șefa de centru cu care discuta adesea, ca și cum i-ar fi fost mamă. Nu avea iubit și nu ar fi pomenit niciodată de Cătălin Rățușcă, care a stat și el timp de câteva luni, alături de un frate, într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

Provenea dintr-o familie în care erau în total cinci copii, toți fiind în grija statului, iar cel mai mic este crescut de un asistent maternal profesionist. Despre mama copiilor se știe că este din municipiu și trăiește în concubinaj.

Fratele mai mic care a fost martor al crimei va fi consiliat de psihologii instituției atât timp cât va avea nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.