Ministrul rus de externe: Moscova va face tot posibilul pentru a ‘trezi la realitate’ Uniunea Europeană şi NATO

best auto leo vaslui

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi, 19 ianuarie, că Moscova va face tot posibilul pentru a ”trezi la realitate” Uniunea Europeană şi NATO, pe care le acuză că vor să slăbească şi să învingă Rusia.

Comentariile sale survin chiar în ziua în care fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev a avertizat NATO că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar putea duce la declanşarea unui război nuclear.

La aproape 11 luni de la invadarea Ucrainei, Rusia prezintă din ce în ce mai mult acest război propriului popor ca pe o luptă existenţială cu Occidentul.

Ucraina a avertizat în repetate rânduri cu privire la posibile atacuri dinspre teritoriul Belarusului, iar preşedintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că forţele armate ucrainene trebuie să fie pregătite la frontieră.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident traversează în prezent o perioadă de ”îngheţ” după invadarea Ucrainei de către armata rusă în luna februarie anul trecut, în ceea ce Moscova numeşte ”operaţiune specială militară”, iar Occidentul şi Ucraina – o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.