Premierul desemnat al Republicii Moldova, în Parlament: Neutralitatea s-ar putea în curând să nu ajute. Nu ne asigură, în caz de agresiune. Trebuie să ne consolidăm apărarea

best auto leo vaslui
Foto: Facebook

Statutul de neutralitate este un concept de politică externă care s-ar putea ca în curând să nu mai funcţioneze şi care nu oferă garanţii, în cazul unei agresiuni, a declarat premierul desemnat al Republicii Moldova, Dorin Recean, la audierile care au avut loc joi în Parlament înainte de votul pentru învestirea cabinetului său.

Întrebat de un deputat dacă va face demersuri pentru recunoaşterea internaţională a statutului de ţară neutră a Republicii Moldova sau va rămâne o opţiune unilaterală, Dorin Recean a declarat: „Dar cine credeţi că va atenta la securitatea Republicii Moldova şi cine nu respectă azi acest statut?Trebuie să înţelegem ce înseamnă acest statut. Este un instrument de politică externă care s-ar putea ca curând să nu funcţioneze”, a răspuns Dorin Recean, citat de agora.md.

„De aceea e nevoie ca noi să consolidăm capacitatea de apărare. Neutralitatea e un instrument de politică externă, dar care nu ne asigură în caz de agresiune. Trebuie să avem în vedere limitările acestui instrument”, a adăugat Dorin Recean, care înainte de a fi propus premier de preşedinta Maia Sandu a fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate.

O declaraţie pe tema neutralităţii făcută de preşedinta Maia Sandu luna trecută, într-un interviu pentru POLITICO, a înfuriat Moscova.

Maia Sandu declarase că războiul din Ucraina a generat la Chişinău o discuţie foarte serioasă despre o eventuală renunţare la neutralitate şi o aderare la o „alianţă militară mai largă”, pe care nu a numit-o. Oficialii de la Moscova, în frunte cu ministrul de externe Serghei Lavrov, s-au grăbit să vadă în această declaraţie un semn al „acaparării” Republicii Moldova de către Occident şi de către NATO, făcând anaogii insidioase cu situaţia Ucrainei.

Chiar miercuri, într-o intervenţie avută în Duma de Stat a Rusiei, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a arătat deranjat de orientarea proeuropeană şi prooccidentală a Chişinăului, şi a menţionat că „există apeluri” pentru alegeri anticipate. „Sperăm că politicienii care au preluat puterea la Chişinău şi care şi-au declarat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană, aproape de a se reunifica cu România, sau chiar de a cere NATO să le asigure securitatea, nu reflectă interesele poporului lor. Există apeluri pentru alegeri anticipate. Aceasta este o chestiune internă a Republicii Moldova. Dar nu ne face absolut nicio plăcere ca această ţară prietenă să fie folosită în scopuri antiruseşti”, a spus Serghei Lavrov, care a ţinut să remarce că toţi membrii guvernului de la Chişinău, în frunte cu preşedinta Maia Sandu, au şi cetăţenie română..

Pe de altă parte, preşedinta Maia Sandu, a făcut miercuri seara, într-un interviu pentru TVR, declaraţii similare cu ceea ce a spus Dorin Recean joi în Parlament: este important ca Republica Moldova să-şi consolideze sistemul de apărare, dar asta nu presupune în mod obligatoriu a renunţa la neutralitate. Ideea că neutralitatea nu permite consolidarea sistemului de apărare este un fals, este un narativ susţinut de Rusia, care trebuie combătut, a arătat preşedinta Maia Sandu.

„E firesc să discutăm inclusiv despre subiectul neutralităţii, pentru că cetăţenii Republicii Moldova se întreabă în aceste zile mai mult decât altădată dacă neutralitatea este suficientă pentru a ne apăra în situaţia în care vedem Rusia invadând Ucraina şi purtând un război sângeros acolo. Naraţiunea Rusiei este că faptul că Republica Moldova încearcă să-şi consolideze sistemul de apărare este deja o încălcare a conceputului de neutralitate, ceea ce nu are niciun sens, pentru că neutralitatea înseamnă că singur îţi asiguri capacitatile de apărare. Dar această naraţiune este promovată, această dezinformare este promovată şi orice încercare a noastră de a ne consolida sistemul de apărare este prezentată ca un pericol de atragere a Republicii Moldova în război. Şi la fel de iraţionale sunt acuzaţiile cum că această consolidare a sistemului de apărare în Republica Moldova vine să creeze riscuri pentru conflictul din regiunea transnistreană”, a spus Maia Sandu răspunzând afirmaţiilor lui Serghei Lavrov.

„Ştim că în regiunea transnistreană avem militari ruşi care stau acolo ilegal şi încalcă statutul de neutralitate. Pe de altă parte, avem zeci de mii de tone de armament de pe timpul sovietic care sunt acolo şi care reprezintă un pericol”, a punctat Maia Sandu. „Propaganda rusească vine să sperie cetăţenii Republicii Moldova, să le inoculeze acest mesaj că orice acţiune de consolidare a sistemului de apărare a Republicii Moldova creează riscuri pentru pacea din Republica Moldova. Singurul risc vine din partea Federaţiei Ruse”, a punctat Maia Sandu.

„Nu se pune problema renunţării la neutralitate, pentru că neutralitatea e prevăzută în Constituţie, dacă o să analizaţi sondajele o să vedeţi că marea majoritate a cetăţenilor consideră că neutralitatea trebuie păstrată”, a mai spus preşedinta Republicii Moldova în interviul de la TVR.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.