Premierul polonez Mateusz Morawiecki denunţă o atitudine ”mioapă” a UE faţă de China
Premierul polonez Mateusz Morawiecki deplânge joi atitudinea ”mioapă” a Uniunii Europene (UE) faţă de China, referindu-se astfel la o vizită de stat în această ţară a preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează AFP.
”Ei se îndreaptă, într-o viziune mioapă, către China, pentru a putea vinde produse europene cu preţul unui uriaş cost geopolitic, crescându-ne dependenţa faţă de China, în loc să o scadă”, denunţă şeful Guvernului de la varşovia într-un discurs, la Washington.
În cadrul vizitei sale în Statele Unite, el a fost primit de către vicepreşedinta Kamala Harris.
”Voi nu puteţi apăra Ucraina azi şi mâine spunând că Taiwanul nu este treaba voastră”, a tunat el, la Centrul de Cercetare Atlantic Council, parafrazându-l astfel pe şeful statului francez Emmanuel Macrom fără să-l numească.
”Cred, Doamne fereşte, că, dacă cade Ucraina, dacă este cucerită Ucraina, în ziua următoare China ar putea ataca – poate ataca – Taiwanul”, a declarat el.
Emmanuel Macron a provocat un val de indignare la sfârşitul vizitei sale de stat în China, săptămâna trecută, după ce a spus că Uniunea Europeană nu ar trebui să se alinieze în mod automat Statelor Unite sau Chinei în cazul unui conflict în Taiwan.
Premierul polonez a atacat conceptul autonomiei strategice a UE, făcând tot o aluzie la declaraţiile preşedintelui francez.
”Autonomia europeană e şic, nu? Dar asta înseamnă schimbarea centrului gravitaţiei europene către China şi ruperea legăturilor cu Statelor Unite”, a apreciat el.
”Eu nu prea reuşesc să înţeleg conceptul autonomiei strategice, dacă asta înseamnă, de facto, să-ţi tragi un glonţ în picior”, a declarat el, evocând o ”greşeală dramtică”.